Înregistrarea conferinței Ortodoxia și artele marțiale + recomandare carte

 

Profit să-ți recomand o carte, pe care o poți citi și online: Sun Tzu Arta războiului. It s a must! http://www.vistieria.ro/carti/istoria_universala/arta_razboiului.pdf

 

Ortodoxia și artele marțiale

Părintele MIHAI­ ANDREI ALDEA lansează cartea “ORTODOXIA ŞI ARTELE MARŢIALE”, în cadrul conferinţei cu aceeaşi tematică, pe care o va susţine în Aula Magna a Facultăţii de Drept din Bucureşti, pe 16 octombrie începând cu ora 20.00.Graţie caracterului surprinzător şi provocator al ideilor exprimate şi argumentării de o logică desăvârşită, lansarea volumului “ORTODOXIA ŞI ARTELE MARŢIALE” este aşteptată cu interes, în egală măsură de teologi şi de laici, de practicanţii artelor marţiale, de pasionaţii de istorie şi de alte grupuri, fie că sunt pro sau contra acestor discipline.

În lucrarea pe care o lansează şi în conferinţa pe care o va susţine MIHAI­ ANDREI ALDEA – un vorbitor şi autor surpriză, aduce în p…rim plan perspective diverse şi provocatoare asupra sportului, istoriei, etnologiei, artei militare, culturii şi teologiei.

Părintele MIHAI ­ANDREI ALDEA încântă auditoriul prin prezentarea captivantă, limbajul uimitor de accesibil, logica argumentaţiei şi nivelul cultural foarte înalt. Iar lucrarea ce va fi lansată joi 16 octombrie uimeşte la fiecare pagină, prin faptele prezentate, dar şi prin concluziile care pot sparge multe prejudecăţi şi stârni dispute aprinse.

Curajul părerilor, rigoarea argumentaţiei şi frumuseţea expunerii îl fac pe Părintele MIHAI­ANDREI ALDEA plăcut publicului şi, totodată, îi asigură poziţia unui preopinent vrednic de respect.

Personalitate plurivalentă, Părintele MIHAI­ ANDREI ALDEA este absolvent al Facultăţii de Teologie Ortodoxă, specializarea Bizantinologie. Şi-­a luat doctoratul în etnologie şi folcloristică, în cadrul Academiei Române, la Institutul Naţional de Etnologie şi Folclor şi este autorul a numeroase articole, eseuri, studii şi cărţi. Din această ultimă categorie menţionăm: lucrarea teologică „Lumina Adevărului,” volumul de poezii „Zboruri”, compendiul de studii etnologice, istorice şi teologice „Zbor prin vremi,” dar şi romanul fantasy „Cei trei şi Pădurea cea Mare”, apărut în două ediţii, drept primă parte din saga „Drumul spre Vozia.”

Conferinţa “ORTODOXIA ŞI ARTELE MARŢIALE” este organizată de Asociaţia Tinerii Creştin Ortodocşi şi Asociaţia Culturală Kompas.

Intrarea este liberă.

 

 

Cartea Împărtășirii – Nicolae Steinhardt

,, N. Steinhardt constată că opera lui Caragiale a fost citită pînă acum (1975) în două chei. Una „stîngistă”, care supralicita critica burgheziei, a viciilor şi a regimului ei politic; cealaltă, „naţionalistă” (N. Grigorescu, Iorga, Lovinescu, N. Davidescu), care-l blama pe scriitor pentru pretinsa „ură” faţă de neamul său. Între aceşti doi conu’ Iancu, ateul revoluţionar şi „ocupantul fanariot”, N. S. introduce „a treia posibilitate”: un Caragiale profund creştin, creatorul unei lumi în care „atmosfera generală…e blîndeţea, stîlp al creştinismului” (p. 83). Teza, prin radicalismul ei, e surprirnzătoare.

Un Caragiale mioritic şi ortodox, deci. De ce? Pentru că lumea sa n-a atins încă „machiavelismul absolut” (J. Maritain), e „încă plină de valori umane şi creştine” (p. 21), e „lumea minunată a echilibrului românesc” (p. 25), situată sub semnul iertării şi al toleranţei. Nu e lumea arhi­pragmatică a Occidentului protestant (Max Weber), „bolnăvicios obsedată de bani şi clipe” (p. 28; asta cred că i-ar plăcea grozav lui Petru Dumitru, care mi se plîngea de Occidentul cel „pustiu şi duşmănos” –­ „gheţăria iadului, inimi împietrite”, p. 36, îi fură gîndul N.S. – în care n-a mai regăsit tihna taclalei româneşti). Nu e nici lumea slavă a deznădejdii anxioase, nici cea asiatică a nepăsării ataraxice. Este, crede N.S. (odată cu Noica, alt mefient faţă de riturile şi ritmurile Apusului) un tărîm aflat „într-un punct de aur al cumpănirii” (p. 28), cu calităţile Estului şi Vestului deopotrivă şi fără cusururile niciunuia. Oamenii lui ar fi „pătrunşi de un creştinism nesolemn şi neştiut, un creştinism latent” (p. 39), care primesc cu „sănătos relativism” (p. 29), à la légère°, orice idee sau teorie, aşa cum vrea Cioran. De aceea, caracteristic românescului, intra- sau extra­caragialian ar fi „hatîrul”, concesia, „lanţul slăbiciunilor” (o spune şi M.I., p. 71), compromisul, aranjamentul”. (pruteanu.ro)

 

Aș putea spune multe despre această cărțulie, care face parte din acea listă de cărți pe care trebuie să o citești dacă te numești creștin și român, însă tot autorul ei o spune mai frumos: N. Steinhardt a  fost ,,într-o lume în care când doi oameni grăbiți (lucru rar) se ciocneau pe stradă își duceau instinctiv și simultan mâna la pălărie pentru a-și cere scuze; în care când intrai la un restaurant plin și cereai voie să te așezi la o masă parțial ocupată, ți se răspundea de îndată cu un gest de poftire și un zâmbet îmbietor; în care negustorului căruia i s-ar fi oferit un câștig de zece ori cât cel realizat pentru un obiect pe care îl vânduse pe cuvânt, nici nu i-ar fi trecut prin gând că ar putea să-l dea altcuiva decât cumpărătorului dintâi la prețul stabilit verbal; în care ofițerul se simțea degradat și nefericit dacă-și lovea subalternul; în care nici ultimul dintre ticăloși n-ar fi căutat ceartă unui vecin sau unui cunoscut; în care cafeuța și chiseaua cu dulceață erau aduse oricând și pentru oricine cu gesturi de oficiere a sacrului rit al ospitalității; în care denunțul ținea de lumea închipuirii ca balaurii și ielele; în care mânia, răzbunarea, ba și stricta dreptate se dădeau rușinate înapoi în fața vorbelor pentru Dumnezeu…în care dreptatea ocupa un loc inferior echității și omeniei; în care oamenii își surâdeau la tot pasul, iar binele unui nu-l supăra pe celălalt, care și-l căuta pe al său…”. Aceasta era lumea românească, aceștia erau Românii, acestea toate noi le-am pierdut…

 

Lectură cu folos!

 

 

Cancerul, dragostea mea

 

Recomandare carte: Viața Sfântului Simeon cel dăsculț și cu o singură haină

Pe tot parcursul cărții am avut impresia că viața Sfântului nu a fost reală. De ce? Să fie din puțina mea credință? Nu pot spune c-am citit multe vieți ale Sfinților, însă de fiecare dată când am citit viața unui Sfânt m-am minunat, dar nu am avut această impresie că citesc o poveste. Mare e Dumnezeu întru Sfinții Săi!

 

Iată o mică descriere a cărții:

Sfântul Simeon „cel desculţ şi cu o singură haină” a trăit în Grecia secolului al XVI-lea, sub călcâiul greu al cuceritorilor otomani, care cunoşteau atunci clipele lor cele mai glorioase. La acest ascet neobişnuit, asprimea extremă a nevoinţelor (a purtat o singură rasă până la moarte, umblând desculţ fără a ţine seama de drum şi de anotimp) se îmbina cu tactul şi delicateţea sufletească proprii Ortodoxiei celei mai autentice. Fiind unul dintre mărturisitorii şi dascălii care au păstrat aprinsă făclia credinţei în cele mai grele vremuri ale Greciei, a ştiut să propovăduiască şi să transmită învăţătura creştină stârnind chiar respectul şi admiraţia cuceritorilor musulmani. Istoria sa plină de peripeţii şi de întâmplări minunate oferă exemple de atitudine creştină pentru tot felul de împrejurări ale vieţii.

 

Lectură cu folos!

Repetiție la moarte … din spatele gratiilor

Unul dintre puținele volume de gen scrise de femeile care au fost închise în perioada comunistă în România, cartea este o analiză lucidă a anilor pe care Galina Raduleanu i-a petrecut în mai multe centre de detenție din țara, și, totodată povestea unei familii întregi închise după gratii și persecutate.

,,Pentru cititorul tânăr, cartea se poate descoperi ca un jurnal, o mărturie a unei perioade de grea încercare prin care poate trece un om. Dacă însă cel ce citește această carte are un ideal pe care să-l slujească, nu de care să se folosească, așa cum autoarea însăși afirma într-un recent interviu, atunci va afla un izvor care nu va mai înceta să curgă”.

(Pr. Tudor Peiu)

,,Închisoarea a reprezentat pentru mine prima lecţie de viaţă, dar pe care n-am descifrat-o cu profunzimea unui matur. În consecinţă, multe din colegele de închisoare m-au tratat ca pe un copil, evitând să mi se dezvăluie. De aici rezultă şi absenţa sau creionarea insuficientă a atâtor personaje, care, datorită multor ani de detenţie, îşi închiseseră trecutul în adâncul lor. Dar chiar şi în aceste condiţii, au constituit pentru mine un model moral şi caracterial, pentru care le sunt recunoscătoare”.

(Dr. Galina Răduleanu)

Lectură cu folos!

Recomandare: Măria sa, Neagoe Basarab… Însemnările Monahiei Platonida, Doamna Despina a Țării Românești

Poate că una dintre bolile zilelor noastre – alături de însingurare, răceală, iubirea de sine, lipsa capacității de jerfire și de a iubi cu adevărat – e și lipsa interesului pentru a citi. Internetul, cu tot ce înseamnă el, ne dă impresia că putem cunoaște despre o chestiune tot ce avem nevoie printr-un simplu click, însă e doar o impresie, pe care majoritatea dintre noi o avem formată. De cele mai multe ori, informațiile pe care le luăm de pe diverse locații via google sunt superficiale, dacă nu chiar greșite. La acestea se adaugă faptul că există studii ce demonstrează că persoanele care lecturează un text  de pe ecran rămân cu puține informații spre deosebire de persoanele care lecturează același text de pe o foaie. Trist… Mai trist e că nu mai citim sau nu mai avem vreme să citim, pierzând vremea cu altele, cum ar fi deja celebrul facebook. Azi avem cărți, ne permitem să le achiziționăm, dar nu reușim să le citim. Prietenii mei se plâng că au zeci de cărți începute, dar neterminate. Însemnările monahiei Platonida le-am descoperit anul acesta de ziua Voievodului nostru drag. Așa m-am bucurat lecturând câte ceva pe net, c-am dat fuga la librărie și am achziționat-o. E genul de carte care nu-ți vine să o mai lași până nu o termini. Am pățit ca pe vremuri, însă s-a făcut prea târziu am adormit și în ziua următoare pierdută în grijile ce le-am avut, apoi pierzându-mă în negrijile timpului pierdut aiurea am reușit să o termin abia săptămâna aceasta. E o carte pe care ți-o recomand cu mare drag. Măcar atât datorăm voievodului nostru să-i cunoaștem faptele. Un părinte spunea că noi creștinele de azi ar trebui să facem ceva ca și Monahia Platonida, Doamna Despina să fie canonizată…

Iată o mică prezentare a muncii minunatei obști de la Diaconești:

LAMURIRE ASUPRA EDITIEI [volumului Măria Sa Neagoe Basarab. Insemnarile monahiei Platonida, Doamna Despina a Tarii Romanesti, Editura Bonifaciu, 2012]

Măria sa, Neagoe Basarab… nu este in totalitate, asa cum poate o sugereaza titlul, o lucrare de istorie, nici o fictiune literara si cu atat mai putin o scriere aghiografica. Nefiind exclusiv vreuna din acestea, cuprinde totusi cate ceva din fiecare.

Lucrare de istorie poate fi socotita in masura in care urmareste firul cronologic al domniei lui Neagoe Basarab, asa cum l-am gasit infatisat – cu controversele de rigoare – in cele doua vechi izvoare, Letopisetul Cantacuzinesc si Viata Sfantului Nifon scrisa de Gavriil Protul, precum si in alte documente si studii de specialitate, toate indicate in bibliografia orientativa de la sfarsitul cartii.

Fictiune literara este in privinta modalitatii narative adoptate: nu se cunoaste pana acum existenta vreunor insemnari biografice ale Monahiei Platonida, fosta Doamna Despina a Tarii Romanesti. Am ales insa aceasta formula de „jurnal” pentru ca permite o mai mare bogatie stilistica, ferita de monotonia inevitabila a expunerilor clasice. Ideea ne-a sugerat-o si afirmatia lui Constantin Gane din Trecute vieti de doamne si domnite ca probabil Monahia Platonida, retrasa la Schitul Ostrov de pe Olt, „va fi rememorat”, intre zidurile manastirii, „putina fericire si multele lacrimi de care a avut parte in viata” alaturi de Domnul Neagoe Basarab.

Scriere aghiografica nu cutezam a o numi, caci cele sfinte se cu­vin a fi scrise de cei sfinti. Gandul nostru a fost doar acela de a in­fatisa – intr-o societate a modelelor de tot felul – chipul unui domn roman care a trait in mod isihast. Aici, sursa principala de inspiratie ne-a fost cartea Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Theodosie, o scriere in felul ei autobiografica, fiindca toate sfaturile date printului mostenitor au in ele greutatea cuvantului cercat cu fapta.

Invataturile ne arata lamurit ca viata voievodului muntean a cuprins cele trei dimensiuni nedespartite ale spiritualitatii ortodoxe, asa cum ni le infatiseaza teologia rasariteana: dogmatica, eclesiastica si ascetica. Domnul Neagoe a cunoscut dogmele credintei pra­voslavnice si le-a pazit cu sfintenie. De asemenea, a avut nemarginita evlavie si dragoste pentru Biserica, pentru randuielile si slujitorii ei adevarati, episcopi, preoti sau monahi. Si nu in ultimul rand, a dus o viata de asceza, unind nevointele trupesti cu trezvia mintii. Inva­taturile cuprind pagini minunate de Filocalie privind stiinta duhovniceasca a curatirii omului de patimi si a unirii sale cu Dumnezeu. Surprinzator este cadrul in care sunt rostite aceste invataturi: nu trapeza vreunei manastiri, nu pustia vreunei asezari izbavite de lu­me, ci sala divanului unei Curti domnesti din secolul al XVI-lea, cu tot fastul si podoaba de rigoare.

Tocmai acest fapt a starnit la sfarsitul secolului al XIX-lea o polemica aprinsa asupra paternitatii Invataturilor lui Neagoe Basarab: Cum a putut un domn avand grijile carmuirii unei tari sa aiba o gandire cu totul cufundata in Dumnezeu? Pentru omul rational al secolului nostru, acest lucru a parut cu totul neverosimil. Pentru aceea s-a si socotit de multi ca autorul Invataturilor… ar fi mai degraba un calugar invatat, probabil Manuil din Corint. Pentru noi insa, tocmai in acest paradox sta marturia cea mai ferma a sfinteniei voievodului de la Arges. Caci, asa cum aflam din scrierile ce vorbesc despre lucrarea rugaciunii, la oamenii care ajung la ma­sura sfinteniei, facultatea rationala se separa de lucrarea mintii (a „nous”-ului, termenul grecesc original), fiecare ocupandu-se de cele rostuite ei: prima de chivernisirea celor din afara, iar cea de a doua de convorbirea neincetata cu Dumnezeu. Astfel, sfantul este si nu este din lumea aceasta, traieste si totusi nu traieste printre oameni.

Se adevereste astfel ca domnul Neagoe Basarab a pasit neabatut, asemeni tuturor sfintilor, pe calea urcusului duhovnicesc, luptandu-se cu patimile si biruindu-le, primind iluminarea harului si ajun­gand la masura desavarsirii in Hristos, la indumnezeire. Cea mai puternica incredintare spre aceasta ne aduce tot textul Invataturilor, in care Neagoe Basarab, in cuvinte care la o lectura superficiala par doar o simpla metafora, se dezvaluie cititorului avizat, cu smerenie, in toata maretia unui vazator de Dumnezeu:

Eu, robul lui Dumne­zeu, macar de sunt si mai pacatos decat toti oamenii, ci insa ce am putut pricepe, despre oarece parte, n-am putut afla alt rai mai bun si mai dulce decat fata Domnului nostru Iisus Hristos. Ca Acela, fratilor si fiii mei, este Raiul si Acela este Domn, Acela este veselia si bu­curia tuturor bucuriilor.

Intr-o lume in care viata oamenilor se umple din ce in ce mai mult de materie si se goleste de sens, chipul unui sfant care a fost, in rastimpul petrecerii sale pe pamant, voievod al Tarii Romanesti, sot al unei printese sarboaice si tata a sase copii, poate, daca nu sa constituie un model, cel putin sa trezeasca interesul.

Pentru aceea si punem inainte cititorilor cartea de fata, care se adreseaza tuturor varstelor. Ea este, dincolo de toate, un indemn la sfintenie, la apropierea de Dumnezeu, fara de Care, precum sta scris si intre filele acestor Insemnari ale Monahiei Platonida, „viata noas­tra este praf si tina si nu se deosebeste cu nimic de a taratoarelor care au pamantul ca hrana, fericire si mormant”.

Multumim Preasfintitului Ioachim Bacauanul pentru dragos­tea, sprijinul si arhiereasca binecuvantare acordate acestei carti. Multumim, de asemenea, domnului profesor universitar doctor Ioan Caprosu de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iasi, care a avut bunavointa sa verifice textul din perspectiva informatiei istorice. Aprecierile domniei sale ne-au incurajat mult in tiparirea acestei lucrari. Nu in ultimul rand, recunostinta noastra se indreapta si catre domnul Marcel Petrisor, care din multa pretuire ce o are pen­tru manastirea noastra, a primit sa scrie predoslovia cartii.

Fie ca osteneala tuturor celor ce au pus o farama de suflet la plamadirea acestor Insemnari sa nu ramana fara rod!

Manastirea Diaconesti,

12 iulie 2012, la praznuirea Sfintei Icoane Prodromita de la Muntele Athos

Lectură cu folos!

 

România îngerilor

Nu-mi stă în obicei să vorbesc despre îngeri. Tema discuției de față a fost dictată, probabil, de cartea domnului Andrei Pleșu, ”Despre îngeri” și care era în program împreună vorbitor, dar nu a mai venit. Așadar, mă aflu într-o dificultate avînd în față o temă atît de înaltă.

Nu știu a vorbi despre îngeri, dar vă pot vorbi despre un popor care trăiește laolaltă cu îngerii. Mă veți întreba de unde știu asta, de vreme ce nu văd îngeri. Vă voi spune că întreaga istorie a poporului român e legată de îngeri, căci doar cu ajutorul îngerilor un popor atît de mic și încolțit din toate părțile de uneltirile marilor imperii a reușit să-și păstreze credința ortodoxă, limba și obiceiurile.

E poate prea mult să vorbești în numele unui popor și, e adevărat, nu-mi pot asuma asta, dar vă voi povesti despre oameni din poporul meu pe care i-am cunoscut și care au avut o legătură cu îngerii.

Eu, după cum vedeți, reprezint aici România, deși nu sînt cetățean român. Dar nu este nici o confuzie, căci eu am învățat și m-am format ca scriitor în România, scriu în limba română pentru români. Totuși eu vin din Republica Moldova, țară a cărui cetățean sînt, dar care nu este reprezentată nicidecum aici la Salon du Livre. Republica Moldova, la rîndul ei, e și ea despărțită, deși nu despre asta vreau să vorbesc. Dau aceste detalii pentru a mă face mai ușor de urmărit. Vin așadar, de la mănăstirea Noul Neamț situată pe malul Nistrului, în Moldova și unde vreme de opt ani am avut ocazia să cunosc un om care era în legătură cu îngerii. A fost cea mai fericită ocazie din viața mea. Este vorba de părintele Selafiil, om care și-a consacrat întreaga viață slujirii lui Dumnezeu, a fost deportat în lagărele siberiene și a murit în pace în chilia sa la vîrsta de 97 de ani, fiind orb în ultimii 24 de ani de viață.

L-am întrebat, așadar, pe părintele Selafiil dacă vede îngeri. Părintele, după ce a ezitat puțin, mi-a răspuns: ”Nu. Dar gînduri bune de la îngeri mai primesc”. Apoi, parcă a se prihăni pentru această vorbă, a adăugat: ”Eu sînt păcătos, nu văd îngeri. Văd numai draci”. Părintele era de o desăvîrșită simplitate și, probabil, nu citise Isaac Sirul care scria că a vedea îngeri sau demoni este același lucru, căci este vorba de vederea lumii duhovnicești, a făpturilor netrupești la care au acces doar cei curați cu inima, adică desăvîrșiți.

Un exemplu bun în acest sens este Sfîntul Andrei cel Nebun pentru Hristos, care vedea îngeri și demoni deopotrivă. Dar observați cum îi vedea. Sfîntul Andrei era văzut în Constantinopol aruncînd cu pietre în pereții bisericilor și sărutînd pereții bordelurilor. Cînd a fost întrebat de ce face asta, a răspuns: ”Atunci cînd oamenii vin la biserică, demonii care îi ispitesc rămîn afară, umblînd în jurul bisericii, de aceea arunc cu pietre după ei. Însă cînd creștinii se duc la casele de desfrînare, îngerii lor păzitori îi așteaptă întristați afară, de aceea sărut pereții acestor locuri necurate, căci în adevăr sărut picioarele îngerilor”.

Eu vreau să cred că ne aflăm aici într-un loc în care îngerii noștri păzitori ne-au urmat, iar drept dovadă este și discuția noastră despre ei, despre Ortodoxie, despre oamenii vrednici din poporul nostru.

Acum vreau să mă întorc la vorbele părintelui Selafiil care se stingherea să afirme că vede îngeri, dar a zis că primește gînduri bune de la îngeri. În fapt lucrarea îngerilor este aceea de a ne releva voia lui Dumnezeu, de a ne șopti gînduri bune.

Părintele Dumitru Stăniloaie, a cărui nume a vost pomenit mai înainte de Domnul Colosimo, a fost întrebat odată dacă a văzut îngeri. Cel mai mare teolog al nostru și martir al temnițelor comuniste a răspuns: ”Nu, pentru că niciodată nu mi-am dorit să văd îngeri. Dar l-am văzut pe Hristos”. Și tot el spunea că îngerii și oamenii se află într-o permanentă legătură de cunoaștere a lui Dumnezeu, astfel încît oamenii află de la îngeri experiența cunoașterii netrupești a lui Dumnezeu, iar îngerii învață de la oameni experiența cunoașterii care se face și în trup. Cunoașterea pe care și-o comunică la nesfîrșit nu este alta decît cunoașterea dragostei lui Dumnezeu.

Să nu vă pară lucru mare afirmația că îngerii au ce învăța de la oameni în materie de cunoaștere, căci și apostolul Pavel a zis că Hristos nu s-a întrupat pentru îngeri, ci pentru oameni. Așadar, cunoașterea în trup, care nu este accesibilă îngerilor, ei fiind netrupești, este cunoașterea tainei întrupării lui Dumnezeu din dragoste, întrupare care este nedespărțită și neamestecată firii Dumnezeiești a lui Hristos.

Părintele Dumitru Stăniloae este cred cel mai mare teolog al secolului XX, filozof și membru al Academiei Române, fiind autorul celei mai depline edițiie a Filocaliei, care se face, prin comentariile pe care le dă, mai minunată decît ediția rusă sau greacă. Vă dați seama că România este țara în care oameni precum Dumitru Stăniloaie, oameni care au fost purtători de lumină și cunoscători ai tainelor îngerești, au fost închiși cîte 15, iar alții cîte 20 de ani și mai bine în temnițe, unde erau torturați și uciși cu miile. Din acest punct de vedere, lumina cu care strălucește România prin acești oameni minunați este o lumină care strălucește din iad, lumina care a umplut iadul prin moartea și pogorîrea lui Hristos.

Am, așadar, o bucurie înmulțită astăzi să mă aflu la Paris, să reprezint acest popor, făcînd pomenire a tot ce a avut el mai bun: mărturisitorii lui Hristos. Este o ocazie minunată și mulțumesc gazdelor că ne-au dăruit acest prilej, căci nu este ceva mai reprezentativ pentru România decît mărturisitorii ei din toate timpurile, mărturisire care s-a făcut laolaltă cu îngerii pe care ne-am îngăduit să-i pomenim aici.

Mai vreau ca taina cunoașterii iubirii lui Dumnezeu care se lucrează veșnic în cer și pe pămînt să ne preocupe măcar din cînd în cînd și pe noi. Această taină se va prelungi în veci, în împărăția iubirii lui Dumnezeu, căci Dumnezeu este veșnic, iar dragostea lui niciodată îndeajuns de cunoscută și cu neputință de pătruns. Iată de ce avem nevoie de această împreună lucrare cu îngerii și nu este stare mai fericită decît aceea de a cunoaște dragostea lui Dumnezeu.

 

Lectură cu folos!

Revrăjirea lumii sau de ce nu mai vrem să ne desprindem de televizor

Cartea „Revrăjirea lumii“ este volumul II al seriei „Faţa nevăzută a televiziunii“, ea pune un diagnostic societăţii contemporane, îl explică şi oferă un număr securizant de repere şi puncte de sprijin pentru toţi cei care sunt sau se simt pierduţi.

„Omul nou“ nu mai urmăreşte idealuri înalte; lui nu-i mai pasă de adevăr şi iubire, ci doar de porţia de plăcere şi de iluzia de putere pe care i-o furnizează televiziunea sau industria divertismentului.

Acest „om nou“ despre care vorbeşte autorul este peste tot în jurul nostru, în portretul cel mai inofensiv, el – sau ea – are o carieră şi luptă pentru promovare, acumulează bunuri în numele familiei sau al copilului şi doreşte să se relaxeze. . . Aparent, nimic în neregulă. . .

Doar că „omul nou“ a fost şi este simplificat la maximum. Funcţionează cotidian numai pe cele trei coordonate de mai sus şi orice abatere de la mica normă îl scoate din rândurile celorlalţi „oameni noi“.

Complexitatea unui sentiment îl sperie prea tare – pe el şi pe ceilalţi – deci, îl resping toţi numindu-l slăbiciune. Responsabilitatea unui adevăr îl îngrozeşte şi, ca urmare, adevărul este înlocuit cu orice explicaţie convenabilă, pusă la dispoziţie, cu generozitate, de formatorii de opinie îndoielnici de care este înconjurat. încet, încet, omul ajunge propria sa schiţă.

Cine decide normele? De ce le preluăm fără discernământ? Care sunt valorile prin care ne putem recupera? De ce trebuie restructurat un sistem întreg de valori? Cum am ajuns aici – şi răspunsurile la încă o mie de „de ce-uri“ secrete ale oamenilor mari, în acest al doilea volum al seriei „Faţa nevăzută a televiziunii“.

---

Cuprinsul cărţii „Revrăjirea lumii“:

• Cuvânt înainte
  • O ipoteză tragică: triumful mondial al Statului magic
  • Amputarea memoriei sacre
  • Deformarea tiparelor experienţei colective. Desbisericirea lumii
• Introducere
• Puterea imaginilor în mişcare
  • Prin imaginile sale, Televiziunea influenţează atât sistemul nervos vegetativ, cât şi pe cel endocrin
  • Imaginile TV au capacitatea de a substitui şi domina imaginile personale, dobândite prin lectură sau prin experienţa cotidiană
  • Oamenii se raportează la televizor, ca şi cum tot ceea ce ar vedea acolo ar fi real
  • Vizionarea TV ca stare alterată de conştiinţă
  • Concluzii
• A vedea înseamnă a crede
• Este uitatul la televizor un act religios?
  • Mitul conspiraţiei. Revoluţia română transmisă în direct
  • Mitul lui Rambo
  • Sacrul şi profanul
  • Misterul – Dumnezeul religiilor păgâne
  • Spaţiul sacru, timpul sacru şi mitul
  • Spaţiul sacru
  • Lumea TV – casă a zeilor sau revrăjirea lumii prin televizionare
  • Timpul sacru
  • Timpul originar, mitic şi sărbătoresc al lumii micului ecran este omologat cu veşnicia
  • Mitul
  • Lumea TV ca realitate mitică
  • Mitul ca instrument politic
  • Mitul terorismului
  • Mitologizarea prin televiziune
  • „Rambo-mania“
  • Televizorul – templu al lumii moderne, temeiul unui alt fel de sanctificări
  • Mitul modului de viaţă modern sau modelarea mitologică a consumatorului ideal
  • Mitul american, mitul occidentului sau pământul făgăduinţei
  • Despre un posibil monopol al televiziunii pe piaţa miturilor şi fantasmelor omului modern
  • Caracterul sacrificial al vizionării TV
  • Vizionarea TV ca act cu conotaţii religioase şi cultele politeiste
  • Televiziunea ca substitut funcţional al religiei
  • Religia, puterea simbolică şi televiziunea
  • Funcţiile educativă, axiologică şi de orientare sunt preluate astăzi de mass-media
  • Caracterul profetic al televiziunii
  • Socializarea prin televizor
  • Coordonatele psihoterapeutice ale vizionării TV
  • Concluzii. Este vizionarea TV un comportament religios?
• Magia televizionării sau despre tehnologizarea magiei
  • Puterea fantasmelor
  • Ce este magia?
  • Poate fi identificată vizionarea TV cu un act magic?
  • Etapa I – Aplicarea legăturii magice – atacul
  • Etapa a II-a – Crearea legăturii propriu-zise canalizarea imaginaţiei spre obiectul urmărit de actul magic
  • Se poate vorbi despre naşterea unei legături de natură magică între telespectator şi lumea TV?
  • Proiecţia, empatia şi identificarea sunt lianţii legăturii magice iniţiate prin vizionarea TV
  • Adesea fantasmele aleg pentru noi
  • Etapa a IlI-a – „Atracţia“ sau intensificarea dorinţei
  • Prin televizor, dorinţa se poate consuma integral într-un perimetru fantastic
  • Spectrul acţiunii magice de la cumpărarea unui detergent până la săvârşirea unei crime
  • Manipularea atitudinilor ca fenomen magic
  • Cultura fanilor sau neoidolatria
  • Erotizarea imaginaţiei sau rolul fantasmelor în disoluţia vieţii de familie
  • Tirania fantasmelor
  • Întunecarea minţii prin televizionare
  • Televiziunea şi drogurile
  • Schizofrenia şi televizorul
  • Vizionarea TV – o experienţă anticipată în viziunile bolnavilor de schizofrenie încă dinaintea apariţiei televiziunii
  • Televiziunea cultivă o percepţie distorsionată a lumii reale
  • De ce vizionarea TV apare atât de des în povestirile consumatorilor de droguri sau a schizofrenicilor?
  • Televiziunea, asigură circulaţia liberă a fantasmelor în mintea oamenilor
  • Magia Renaşterii sau renaşterea magiei în cultura occidentală
  • Arta memoriei, precursoare a televiziunii
  • Arta memoriei sau cultura fantasmelor sfârşeşte în demonologie
  • Transformarea fanteziei într-o punte a demonilor, prin vizualizarea imaginativă a fantasmelor pasionale
  • Teatrul fantastic şi televiziunea
  • Televiziunea nu este decât o artă a memoriei, pusă în practică cu instrumentele oferite de ştiinţa modernă
  • Cu sau fără ştiinţă, magicieni ai timpurilor moderne
  • Se poate vorbi de o intervenţie a lucrării demonice pe parcursul vizionării TV?
  • O perspectivă creştină
  • Concluzii
• Statul magic
• De ce revrăjirea, şi nu vrăjirea lumii prin televizor
• Anexă

 

Ecouri din catacombă

Ecouri din catacombă cuprinde fragmente din predicile rostite de părintele Visarion Iugulescu între 1973-1983. În cele ce urmează am transcris câteva din sfaturile pline de înţelepciune ale părintelui în ceea ce priveşte relaţiile dintre soţi.

,,Iată ce-i spune femeia bărbatului să facă, ca să mergă treburile bine:

1. Nu pleca de acasă fără o vorbă bună şi fără a-mi spune unde te duci.
2. Nu mă certa şi nu mă vorbi de rău faţă de persoan străine.
3. Ţine partea mea, chiar dacă n-aş avea dreptate. Acasă, însă, îmi poţi spune părera ta, nu acolo, între oamenii din lume.
4. Fă-mi observaţiile cu vorbe blânde şi frumoase, nu cu vorbe rele şi urâte.
5. Nu-ţi arăta mulţumirea faţă de frumuseţea altor femei care nu se ocupă cu altceva decât să stea toată ziua în faţa oglinzii şi apoi, gătite, să iasă la plimbare, căci aceste fiinţe nu au grijă de bărbat, de copii, de casă şi îşi pierd timpul pe străzi, în cafenele şi în localuri.
6. Nu mă lăsa acasă să aştept pe când tu îţi petreci timpul în bodegi, în cafenele, în berării.
7. Gândeşte-te că toată ziua muncesc în casă şi am şi eu nevoie să ies cu tine undeva să mă răcoresc.
8. Poartă-te tot aşa de frumos cu mine cum te-ai purtat pe vremea logodnei şi cum te porţi cu persoanele străine.
9. Să-mi spui totdeauna cum stai cu banii, ca să ştiu ce economie trebuie să fac.
10. Nu te înfuria pe mine când ai necazuri în afară de casă, la serviciu; dimpotrivă, să-mi spui întotdeauna ce ai pe suflet ca să împart cu tine grijile şi necazurile tale.
11. Ori de câte ori te apasă greutăţile vieţii, încredinţează gândurile tale lui Dumnezeu şi soţiei; nimeni nu este mai aproape de tine atunci şi nimeni nu te poate înţelege mai cu folos.
12. Credinţa în Dumnezeu şi încrederea în soţie sunt reazemul vieţii talr. Soţule, roagă-te Celui Atotputernic şi încrede-te în buna-credinţă a soţiei tale!

 

 

Iată acum şi dorinţele bărbatului către soţie:

1. Nu te găti, nu te face frumoasă numai pentru musafiri sau pentru străini.
2. Nu mă face răspunzător dacă soţilor prietenelor tale le merge mai bine.
3. Nu ascunde lucrurile frumoase pe care le-am cumpărat pentru gospodărie şi nu le scoate şi întrebuinţa numai pentru tine şi când vin musafiri, mai ales din partea neamului tău.
4. Ia-ţi în serios menirea ta ca stăpână a casei. Supraveghează-le pe toate, fă economie şi îngrijeşte de ale casei, întocmai precum eu muncesc pentru a aduce de toate în casă.
5. Ai grijă ca masa să fie pusă, mâncărurile gata, casa dereticată, când vin flămând acasă. Foamea nu aduce voie bună.
6. Grijile, necazurile, preocupările, dorinţele tale spune-mi-le mie, tovarăşului tău de viaţă, iar nu rudelor şi prietenelor.
7. Nu avea secrete faţă de soţul tău, singurul tău prieten.
8. Să nu ai grijă de covoarele şi mobilele tale mai mult decât nervii soţului tău.
9. Dimineaţa arată-mi o faţă veselă, spune-mi o vorbă bună, plăcută, ca să plec de-acasă bine dispus.
10. Stăpâneşte-ţi nervii; un zâmbet, o glumă, o faţă veselă înfrumuseţează chipul femeii mai mult decât toate pudrele, rujurile şi sulemenirile.
11. Fă ceea ce eu, din lene sau dine nepăsare, nu pot face; din prisosul muncii noastre, să fie ajutat şi cel din nevoi.
12. În rugăciunile tale către Dumnezeu nu-l uita pe soţul ce-ţi este tovarăş la bucurii şi la necazuri”.