Revrăjirea lumii sau de ce nu mai vrem să ne desprindem de televizor

Cartea „Revrăjirea lumii“ este volumul II al seriei „Faţa nevăzută a televiziunii“, ea pune un diagnostic societăţii contemporane, îl explică şi oferă un număr securizant de repere şi puncte de sprijin pentru toţi cei care sunt sau se simt pierduţi.

„Omul nou“ nu mai urmăreşte idealuri înalte; lui nu-i mai pasă de adevăr şi iubire, ci doar de porţia de plăcere şi de iluzia de putere pe care i-o furnizează televiziunea sau industria divertismentului.

Acest „om nou“ despre care vorbeşte autorul este peste tot în jurul nostru, în portretul cel mai inofensiv, el – sau ea – are o carieră şi luptă pentru promovare, acumulează bunuri în numele familiei sau al copilului şi doreşte să se relaxeze. . . Aparent, nimic în neregulă. . .

Doar că „omul nou“ a fost şi este simplificat la maximum. Funcţionează cotidian numai pe cele trei coordonate de mai sus şi orice abatere de la mica normă îl scoate din rândurile celorlalţi „oameni noi“.

Complexitatea unui sentiment îl sperie prea tare – pe el şi pe ceilalţi – deci, îl resping toţi numindu-l slăbiciune. Responsabilitatea unui adevăr îl îngrozeşte şi, ca urmare, adevărul este înlocuit cu orice explicaţie convenabilă, pusă la dispoziţie, cu generozitate, de formatorii de opinie îndoielnici de care este înconjurat. încet, încet, omul ajunge propria sa schiţă.

Cine decide normele? De ce le preluăm fără discernământ? Care sunt valorile prin care ne putem recupera? De ce trebuie restructurat un sistem întreg de valori? Cum am ajuns aici – şi răspunsurile la încă o mie de „de ce-uri“ secrete ale oamenilor mari, în acest al doilea volum al seriei „Faţa nevăzută a televiziunii“.


Cuprinsul cărţii „Revrăjirea lumii“:

  • Cuvânt înainte
    • O ipoteză tragică: triumful mondial al Statului magic
    • Amputarea memoriei sacre
    • Deformarea tiparelor experienţei colective. Desbisericirea lumii
  • Introducere
  • Puterea imaginilor în mişcare
    • Prin imaginile sale, Televiziunea influenţează atât sistemul nervos vegetativ, cât şi pe cel endocrin
    • Imaginile TV au capacitatea de a substitui şi domina imaginile personale, dobândite prin lectură sau prin experienţa cotidiană
    • Oamenii se raportează la televizor, ca şi cum tot ceea ce ar vedea acolo ar fi real
    • Vizionarea TV ca stare alterată de conştiinţă
    • Concluzii
  • A vedea înseamnă a crede
  • Este uitatul la televizor un act religios?
    • Mitul conspiraţiei. Revoluţia română transmisă în direct
    • Mitul lui Rambo
    • Sacrul şi profanul
    • Misterul – Dumnezeul religiilor păgâne
    • Spaţiul sacru, timpul sacru şi mitul
    • Spaţiul sacru
    • Lumea TV – casă a zeilor sau revrăjirea lumii prin televizionare
    • Timpul sacru
    • Timpul originar, mitic şi sărbătoresc al lumii micului ecran este omologat cu veşnicia
    • Mitul
    • Lumea TV ca realitate mitică
    • Mitul ca instrument politic
    • Mitul terorismului
    • Mitologizarea prin televiziune
    • „Rambo-mania“
    • Televizorul – templu al lumii moderne, temeiul unui alt fel de sanctificări
    • Mitul modului de viaţă modern sau modelarea mitologică a consumatorului ideal
    • Mitul american, mitul occidentului sau pământul făgăduinţei
    • Despre un posibil monopol al televiziunii pe piaţa miturilor şi fantasmelor omului modern
    • Caracterul sacrificial al vizionării TV
    • Vizionarea TV ca act cu conotaţii religioase şi cultele politeiste
    • Televiziunea ca substitut funcţional al religiei
    • Religia, puterea simbolică şi televiziunea
    • Funcţiile educativă, axiologică şi de orientare sunt preluate astăzi de mass-media
    • Caracterul profetic al televiziunii
    • Socializarea prin televizor
    • Coordonatele psihoterapeutice ale vizionării TV
    • Concluzii. Este vizionarea TV un comportament religios?
  • Magia televizionării sau despre tehnologizarea magiei
    • Puterea fantasmelor
    • Ce este magia?
    • Poate fi identificată vizionarea TV cu un act magic?
    • Etapa I – Aplicarea legăturii magice – atacul
    • Etapa a II-a – Crearea legăturii propriu-zise canalizarea imaginaţiei spre obiectul urmărit de actul magic
    • Se poate vorbi despre naşterea unei legături de natură magică între telespectator şi lumea TV?
    • Proiecţia, empatia şi identificarea sunt lianţii legăturii magice iniţiate prin vizionarea TV
    • Adesea fantasmele aleg pentru noi
    • Etapa a IlI-a – „Atracţia“ sau intensificarea dorinţei
    • Prin televizor, dorinţa se poate consuma integral într-un perimetru fantastic
    • Spectrul acţiunii magice de la cumpărarea unui detergent până la săvârşirea unei crime
    • Manipularea atitudinilor ca fenomen magic
    • Cultura fanilor sau neoidolatria
    • Erotizarea imaginaţiei sau rolul fantasmelor în disoluţia vieţii de familie
    • Tirania fantasmelor
    • Întunecarea minţii prin televizionare
    • Televiziunea şi drogurile
    • Schizofrenia şi televizorul
    • Vizionarea TV – o experienţă anticipată în viziunile bolnavilor de schizofrenie încă dinaintea apariţiei televiziunii
    • Televiziunea cultivă o percepţie distorsionată a lumii reale
    • De ce vizionarea TV apare atât de des în povestirile consumatorilor de droguri sau a schizofrenicilor?
    • Televiziunea, asigură circulaţia liberă a fantasmelor în mintea oamenilor
    • Magia Renaşterii sau renaşterea magiei în cultura occidentală
    • Arta memoriei, precursoare a televiziunii
    • Arta memoriei sau cultura fantasmelor sfârşeşte în demonologie
    • Transformarea fanteziei într-o punte a demonilor, prin vizualizarea imaginativă a fantasmelor pasionale
    • Teatrul fantastic şi televiziunea
    • Televiziunea nu este decât o artă a memoriei, pusă în practică cu instrumentele oferite de ştiinţa modernă
    • Cu sau fără ştiinţă, magicieni ai timpurilor moderne
    • Se poate vorbi de o intervenţie a lucrării demonice pe parcursul vizionării TV?
    • O perspectivă creştină
    • Concluzii
  • Statul magic
  • De ce revrăjirea, şi nu vrăjirea lumii prin televizor
  • Anexă

 

The URI to TrackBack this entry is: https://ortodoxiacaleaceadreapta.wordpress.com/2012/09/18/revrajirea-lumii-sau-de-ce-nu-mai-vrem-sa-ne-desprindem-de-televizor/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: