Aspazia Oțel-Petrescu: „DUMNEZEU VINE ȘI NE VORBEȘTE APROAPE CONCRET” (Ultima parte)

IMG_1591Eu mă bucur pentru fiecare tânăr care este preocupat de ce suntem în viaţă şi ce rost avem noi. Este înduioşător, într-o lume aproape apostazică, deci complet atee și secularizată, să mai vezi suflete care sunt dornice de altceva, de un alt adevăr, de o altă lume. Şi mă bucur foarte mult. Dar de ce căutaţi voi o băbătie, eu asta nu pot să înţeleg.

 

Să avem noi sufletul aşa de băbătiu ca al dumneavoastră şi am fi aşa fericiţi… După o viață de încercări să îţi păstrezi bucuria şi iubirea de Dumnezeu, mai plină, mai creștină.

 

Ăsta este darul lui Dumnezeu, este o răsplată. Singura, ca să zic aşa, singura problemă pentru care noi am căpătat acest dar este că am acceptat suferința. Şi, într-adevăr, eu am mai vorbit despre lucrul ăsta, există o suferinţă transcendentă sau o transcendenţă a suferinţei, ca să zic aşa. Noi am atins-o din momentul în care ne-am dat seama că suferinţa nu se poate înlătura. Durerea este durere, n-ai cum să scapi de ea; frigul este frig, îl înduri, n-ai ce să faci; foamea este foame, o înduri, n-ai ce să faci; teroarea este teroare şi o înduri şi n-ai ce să faci, n-ai cum să lupţi împotriva lor. Şi atunci ce faci? Ţi le faci prietene. Ţi le însuşeşti. Ţi le apropii și le trăiesti în pace, în liniște.

 

Ca jertfă pentru credinţă.

 

Da. Le iei ca elemente constitutive ale vieţii tale. Ei, ca să poţi să iei nişte lucruri negative ca un factor pozitiv, trebuie să ai o motivare. Şi atunci spui: ,,Fac asta în numele Domnului”. Sau: ,,Fac asta pentru neamul meu”. Sau: ,,Fac asta pentru iertarea păcatelor mele”. Oricare dintre ele; toate acestea te împrietenesc cu suferinţa şi o răstoarnă. Asceza care este impusă devine astfel asceză acceptată. Şi foamea şi frigul şi toate pe care le înduri, le înduri ca ceva ce te justifică pe tine. Deci, pentru slava lui Dumnezeu sau pentru învierea neamului meu.. Şi atunci suferinţa nu te mai înjoseşte, nu te mai dizolvă. Dimpotrivă. Îţi dă o statură, îţi dă o coloană vertebrală, îţi dă o nobleţe. Nobleţea celui care acceptă şi îndură o suferinţă care i se dă. Și din clipa aia eşti salvat. Ai foarte multe momente şi foarte multe semne că Dumnezeu vine şi-ţi vorbeşte aproape concret. De pildă, eu am făcut un dublu infiltrat TBC, deci pe ambii plămâni. Pe stângul la vârf și pe dreptul, jos. Deci eram, în împrejurările alea precare. Vă daţi seama că bacilul Koch avea toate condiţiile ca să se desfăşoare.

 

Umezeală, frig…

 

Absolut tot. Tot. Şi frig și umezeală şi subalimentaţie şi lipsă de medicamente, nici nu mai vorbesc că noi n-aveam acces la tratamente, aşa, cel mult, dacă ţi se dădea vreodată din cine ştie ce nobleţe a nu-ştiu-cui un antinevralgic când erai înnebunit de dureri de dinţi… Altceva n-aveai. Şi eu, totuşi, m-am vindecat! M-am vindecat prin rugăciunile colegelor mele. Şi s-au rugat intens ca să mă vindece, n-a fost un lucru uşor. Eu am aflat de lucrul ăsta abia după ce s-a petrecut. Slăbisem foarte tare, arătam foarte, foarte subţirică, aşa, dar mi-era bine, pentru că mie febra îmi dă o stare de euforie, nu o stare de rău; o stare de uitare …, cred că drogaţii simt lucrul ăsta.

 

Ca un anestezic.

 

Da. Şi de-aia nu mă simţeam foarte prost. Într-adevăr, eram puţin slăbită, dar asta nu-mi dădea de bănuit. Într-adevăr, doctoriţele închise cu noi, care mă ascultau, lor le-a părut suspectă slăbirea asta a mea bruscă şi rapidă. Şi ştiau exact despre ce-i vorba, dar eu am aflat abia când a venit un control, o microutilitară de-asta de-a lor, care ne-au investigat pentru că erau foarte mulţi morţi din cauză de TBC și atunci au vrut să vadă, într-adevăr, care-i procentul. Şi cred că s-au speriat ei singuri, că mai mulţi erau bolnavi de tuberculoză decât erau sănătoşi. Şi atunci au văzut sechelele. Sechelele! Eu eram deja vindecată.

Şi cum m-am vindecat? Ele făceau un anumit set de rugăciuni pe care l-au menit pentru acest lucru. Deci rugăciune în comun pentru asta. Şi spuneau un rozariu şi la intenţii spuneau: „Dă-i, Doamne, sănătate şi-o eliberează!” Şi mă chemau şi pe mine să particip la rugăciune, dar eu nu ştiam clar despre ce este vorba, ştiam de intenţie, ştiam că este pentru cineva, dar nu ştiam pentru cine. Mie nu mi s-a spus că-i pentru mine. Şi spuneam şi eu, cu foarte multă convingere: „Dă-i, Doamne, sănătate şi-o eliberează!” Aşa. Şi la ziua mea de naştere, la 9 decembrie, mi-au pus printre daruri un carneţel pe care, cu aţă, pe pânză, au scris numărul de rozarii, de Tatăl nostru, de Născătoare de Dumnezeu şi de tot ce-au mai spus pentru vindecarea mea. Erau cu nemiluita, erau cu sutele. Rugăciuni cu nemiluita. Şi m-au vindecat. Fără Remifon, fără PAS, că astea erau atunci, nu erau încă antibioticele. Fără nimic din toate astea, fără niciun tratament. Cu frig, cu foame, cu mizerie, cu murdărie, cu lipsă de odihnă, cu toate chestiile astea. Deci a fost un miracol.

Cazul cel mai concret a fost al doamnei Lilica Codreanu care făcea, în fiecare după-masă,  temperatura până la 40 de grade. Şi temperatura era atât de mare că făcea frisoane. Nu convulsii, ci frisoane. Puneam pe ea toate păturile, ne aşezam noi peste ea ca s-o încălzim, până îi scădea temperatura, spre miezul nopţii, spre dimineaţă, temperatura scădea. Asta zi de zi, luni de zile. Ăştia care fac dublă pneumonie nu rezistă decât 12 zile la febră foarte mare. Tot ce fac doctorii în primul rând este să-i dea antifebrile pentru că nu rezistă corpul, nu suportă inima atâtea zile la rând o temperatură aşa mare. Ea luni de zile a dus-o în situaţia asta. Şi atunci pentru ea noi am făcut o rugăciune continuă, care era mai grea şi riscam prin asta  închisoare, că dacă te prindeau spuneau că faci organizaţie mistică în închisoare, se făcea un nou proces. Şi rugăciunea era aşa: era o conducătoare care ştia…, de obicei erau 12 fete care intrau și trebuiau să fie verificate să nu fie informatoare. Deci, asta era problema la noi în primul rând: să găseşti 12 oameni despre care ştii sigur că nu sunt informatori şi care sunt și dispuşi să facă jertfa asta, fiindcă la rugăciune îţi venea rândul şi ziua și noaptea, şi noaptea era foarte greu, ca să nu te prindă somnul. Cam 20 de minute era porţia de rugăciune a unuia. Un rozar, de pildă, se spunea de 12 persoane cu câte 20 de minute pentru fiecare. Şi eu ştiam numai persoana de la care primesc rugăciunea şi persoana la care primeam rugăciunea. Atât, mai mult nu ştiam nimic. Tocmai ca să fie siguranţă. Dacă, Doamne fereşte, totuşi este un informator, să se oprească la informator, acolo, să nu meargă mai departe problema. Şi am ţinut o rugăciune din asta continuă 40 de zile.

Primul miracol a avut loc chiar în timpul rugăciunii. La un moment dat una din fete, cred că era chiar Viorica, a început să treacă în somn. Deci rugăciunea avea să se întrerupă. Conducătoarea ne-a spus: „Dacă se întrerupe, mă anunţaţi, că înseamnă că trebuie să schimbăm intenţia, nu pentru sănătate, ci pentru moarte uşoară. Înseamnă că omul nu va fi vindecat”. Şi ea aproape-aproape să aţipească şi să piardă firul rugăciunii, dar nu l-a pierdut, când a auzit pe bolnavă strigând: „Rugăciunea mea!” Ea ştia că se face rugăciune continuă şi noi i-am spus, când febra îi permite, să se roage şi ea. Deci îngerul păzitor sau cine ştie prin ce mijloace, Dumnezeu a anunţat-o că rugăciunea este pe punctul să se întrerupă şi că nu trebuie să se întrerupă şi strigând „Rugăciunea mea!” noi toate ne-am trezit, inclusiv cea care era pe punctul de a adormi și rugăciunea a continuat şi s-a terminat. După 40 de zile persoana s-a ridicat în picioare, n-a făcut febră, n-a mai făcut nimic; niciunul din simptomele pe care le prezenta până atunci. Şi mai mult decât atât, peste două săptămâni, numai peste două săptămâni (ea ajunsese o umbră, ea era atât de slăbită, vă puteţi imagina, luni de zile, în fiecare zi cu 40 de grade; noi, când o duceam la plimbare, afară, la aer, făceam un scăunel, aşa cu mâinile şi o aşezam pe scăunel, nu se putea duce de slabă ce era) – după două săptămâni căra cu mine paturi de fier la etaj ca să populăm cu paturi celulele rezervate pentru cele care se opuneau colectivizării, că au fost aduse şi ele în închisoare.

Deci, au fost semne clare în care Dumnezeu, absolut, ne-a ascultat rugăciunile şi era printre noi. Prin simpla acceptare a suferinţei, te făceai prieten cu propriile tale suferinţe. Îndurai foamea, îndurai… Spuneai: ,,Toate sunt în numele Domnului”. Deci, asceza care-ţi era impusă cu biciul, tu o acceptai ca fiind o jertfă pe care o aduceai unui gând, unei intenții bune. Noi toate ne-am închinat jertfa noastră mântuirii ţării, dar văd că, deocamdată, semnele nu sunt. Martirii izvorăsc mir, Ilie Lăcătuşu şi alţii ca el, părintele Felea şi alţii ca el se prezintă sub formă de moaşte, dar degeaba; ţara tot necăjită e…

 

Dacă nu vin toţi oamenii la credinţă. Mulţi nu iau în serios problema. Asta-i durerea.

 

Dumnezeu vrea un gest, vrea un gest de la români, un singur gest şi gestul ăla nu-l facem.

 

Credinţa?

 

Credinţa şi păcatul neamului să fie înlăturat. Că sunt păcate, cum am spus, că fiecare dintre noi avem un păcat dominant cu care trebuie să luptăm mai ales, în mod deosebit. Trebuie să-l aflăm, care-i ăla şi cu ăla să ducem războiul cel mai dur, că dacă-l învingem pe ăla, celelalte cad de la sine. Păcatul neamului nostru este zâzania! Noi nu suntem uniţi.

 

Aşa e. Da.

 

Şi prezentăm fenomenul ăsta: un om, dacă este strălucit, îi găsim atâtea metehne, îl ponegrim de aşa manieră încât credem că este ca şi noi. Dar zâzania… Noi nu suntem un popor unit, nu suntem uniţi. N-am învăţat de la alte popoare. Noi ne unim numai atunci când, într-adevăr, cuţitul ajunge la os. De-aia s-a şi zis: Dă-i, Doamne, românului, mintea cea de pe urmă.

 

Noi vă mulţumim foarte mult. Vă mulţumim mult de tot.

 

Chiar n-aveţi pentru ce. Dacă ceva n-a fost cum trebuie, îmi cer iertare!

(foaienationala.ro)

Published in: on 13/11/2013 at 16:54  Lasă un comentariu  
Tags: , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://ortodoxiacaleaceadreapta.wordpress.com/2013/11/13/aspazia-otel-petrescu-dumnezeu-vine-si-ne-vorbeste-aproape-concret-ultima-parte/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: