Aspazia Oțel-Petrescu: ,,Codreanu n-a avut nimic de-a face cu evreii, Codreanu a avut de-a face cu maniera evreilor de-a exploata ţara romanească” – Partea a cincea

 

Capitanul si Miscarea Legionara 300x205 Aspazia Oțel Petrescu: ,,Codreanu n a avut nimic de a face cu evreii, Codreanu a avut de a face cu maniera evreilor de a exploata ţara romanească”   Partea a cinceaPovesteau fetele mai în vârstă care au fost în proximitatea Căpitanului şi ştiau lucrurile astea de la el, era foarte frământat atunci. A spus ,,ne vor condamna, ne vor judeca, ne vor omorî, înainte de a apuca să spunem ce-am vrut şi în ce pericol mare se află ţara”. Şi au fost achitaţi atuncea, aşa a vrut Dumnezeu să-l lase să lucreze. Dar până la urmă, totuși, l-au răpus, deși Căpitanul nu a dorit moartea niciunui evreu. A dorit să introducă în țară un alt fel de a face comerț, total diferit de al lor.

 

Dar chestia asta ce se reproşează, cu antisemitisemitismul, era vorba de faptul că evreii erau masoni?

 

Dar s-a dovedit clar că Mişcarea Legionară nu era antisemită. O mişcare este antisemită atunci când este împotriva originii etnice a unui popor. Antisemit sau antipolonez sau antirus sau mai ştiu eu ce… Când loveşti în etnicitatea unui popor, când te legi de faptul că el este de origine etnică evreu… ori Codreanu n-a avut nimic de-a face cu evreii, Codreanu a avut de-a face cu maniera evreilor de-a exploata ţara romanească. Deci era, dacă vrei antisemitism economic. Se referea absolut la viaţa de speculă şi de înşelăciune… şi ca dovadă este că a înfiinţat comerţul legionar care avea menirea să arate cum se face un comerţ cinstit şi cum se face un comerţ speculativ.

 

Şi cum funcţiona acest comerţ legionar?

 

Păi a apărut acuma o carte care, a apărut chiar sub îngrijirea mea, unde autoarea explică exact cum era acest comerţ legionar. Se făcea practicând absolut cântărirea exactă, precisă, evreii întotdeauna înşelau la cântar, dacă nu înşelau la cântar, nu erau buni evreii. La ei era chestiune de doctrină, chestiunea asta. Preţurile erau strict preţul de cost, plus ceea ce dădeai statului, cum este acuma TVA-ul, atuncea era cifra de comerţ. Câştigau foarte bine pentru că în preţurile evreieşti propuse şi practicate de evrei profitul era planificat din capul locului. De la preţul de cost până la preţul de amănunt era o distanţă enormă. Preţul de cost este format aşa, în general, din câteva elemente, de obicei din patru elemente: materia primă, deci cât te-a costat materia primă a produsului, salariu, ceea ce se cheamă valoare adăugată, adica munca, manopera care intră acolo, cheltuielile generale ale întreprinderii şi cheltuielile de desfacere, până la amănunt. Ăsta este preţul de cost. La preţul de cost se adaugă ceea ce datorezi statului, TVA-ul, cum se spune acum. Şi se formează preţul de vânzare, preţul cu amănunt. De fapt sunt mai multe, dar n-are niciun rost să vă fac eu acuma o lecţie de economie. Este preţul cu ridicat al întreprinderii, preţul de depozit, unde se adaugă şi depozitarea şi preţul cu amănuntul. Dar la preţul ăsta de cost, se pune, de pildă, se punea la vremea aceea o cotă de câştig, să zicem 1% sau 2%, dar ei puneau o serie întreagă de intermedieri. De pildă spuneau 5% cheltuieli neprevăzute, dar alea nu le făceau niciodată, erau neprevăzute, dar le băgau în preţul de cost. 1%, de pildă, avarii şi calamităţi întâmplătoare care nu se întamplau… se întamplau câteodată dar altădată nu se întâmplau. Şi umflau preţul extraordinar de mult. Ori ăştia practicau strict preţul de cost, TVA-ul, plus procentul care erai tu prin lege autorizat să câştigi… Plus calitatea… la calitate evreii… acolo specula mergea până… cum să spun, la cote nebănuite. Punea, de pildă, lână merinos, să zicem într-un tricotaj, de pildă. Numai merinos nu punea… punea lână din calitatea cea mai inferioară pe care ştia s-o vopsească frumos sau să-i facă un artificiu care să pară… Sau puneau materiale care păreau teribil de rezistente în construcţii şi care nu erau. Făceau, de pildă, planificări de betonări, de nu ştiu cât fierbeton pe metru pătrat de clădire şi nu punea decât jumătate și câte altele, care erau excluse din comerțul legionar.

 

Şi clienţii nu observau şi nu se mai duceau la ei?

 

Nu, dar cine ştia? Erau lucruri pe care nu le ştiau decât specialiştii care erau plătiţi. Constructorul respectiv, de obicei, care conducea toate lucrările era tot evreu. Nu, dar cum să spun? Asta era maniera lor de lucru. Acuma toată lumea face lucrul ăsta, că au învăţat de la comunişti, cum se falsifică o calitate a unui lucru. Ori comerţul legionar era corect de la A la Z. Odată, un băieţel, scrie asta, este o carte intitulată Un an lângă Căpitan. Un copil din cei mai buni şi cei mai corecţi din toată ţara (au fost selectaţi 70 de copii care făceau şcoala aceasta de comerţ legionar), cinstit, corect. Şi copilul ăsta a luat odată o ladă de sifoane de la un restaurant legionar şi l-a dus la alt restaurant legionar, numai pentru faptul că ăla îi era lui mai simpatic şi pentru asta a căpătat o palmă de la Căpitan pe care n-a uitat-o toată viaţa lui. Nu era corect, ăla trebuia să-şi facă el aprovizionarea şi nu… nu era corect, el să ia, cum să spun, să şterpelească de la un restaurant şi să ducă la altul. În fond n-a făcut nimic rău din punct de vedere material, că tot aceeaşi organizaţie era, dar era necinstit să defavorizezi un director de restaurant în favoarea altui director de restaurant.

În cartea asta Pe firul amintirilor, Sofia Cristescu Dinescu povesteşte un fapt, când a fost instalată ea casieriţă la un restaurant din reteaua comerţului legionar, spunea cum Căpitanul a stat o jumătate de oră lângă ea şi i-a arătat ce trebuia să facă ea, ca şi casieriţă. În câteva secunde a depistat o serie întreagă de nereguli, de exemplu: unul care a servit brânză telemea şi în loc să şteargă mâinile de ştergarul care era special acolo, s-a şters de uniformă. Toate erau executate corect, ăsta era comerțul legionar. Totul era pus la punct. Altul a ambalat cu hârtia de ambalaj pe dos pusă, probabil era o reclamă tipărită pe o parte a hârtiei şi în loc să fie aia pe exterior, aia a venit în interior. Şi nu numai faptul că nu era estetic dar era probabil şi neigienic, fiindcă tipăritura se imprima  pe materialul pe care l-a ambalat. Şi tot felul de amănunte, de chestii din astea. Te uitai la un om care a observat în jumătate de oră o serie întreagă de amănunte din astea, dar care făceau calitatea comerţului. Noi eram impresionaţi nemaipomenit de tot ce ne povesteau oamenii ăştia, care au trăit în proximitatea lui Codreanu. Şi erau şi în cele care au trăit în proximitatea lui Horia Sima. Şi numai din aceste povestiri era între cei doi o diferenţă ca de la cer la pământ. Organizaţia Sima era altceva decât Organizaţia Codreanu, clar. Ăsta-i lucru clar. Alte comandamente, alte metode, altă gândire. Era altceva. Era tot Mişcarea Legionară, dar era o altă mişcare. Nu era cea codrenistă.

 

Şi noi ce putem să mai facem astăzi?

 

Are Căpitanul o premoniţie, a avut mai multe dar asta este pur şi simplu zguduitoare. Când au murit Moţa si Marin, el a fost extraordinar de mişcat, a considerat primul semn rău pentru Mişcarea Legionară, pentru destinul ei. Că în mişcare el n-a avut nicio reţinere, ştia că este pe drumul lui Dumnezeu. Cei doi martiri au murit în 13 ianuarie, au fost omorâţi in lupta pentru Hristos. Au fost aduşi imediat în ţară. Atunci toată ţara i-a plâns, lumea a fost mişcată de jertfa acestor doi tineri intelectuali de mare clasă, dar care, nu ştiu cum să spun, cred că soarta lor a fost hotărâtă de la început. De pildă, Ionel Moţa a tradus în româneşte din franţuzeşte Protocoalele înţelepţilor Sionului. În franţuzeşte au fost traduse din ruseşte. Protocoalele au fost descoperite de Nilus într-o bibliotecă britanică şi în aceeaşi noapte când protocoalele au fost tipărite, librăriile respective au ars, a doua zi traducerile au fost retrase de pe piaţă, cumpărate în masă, aşa… A fost o lovitură mare pentru masonerie atunci, pentru că erau lucruri care într-adevăr nu erau cunoscute. Şi azi este lume care nu crede că există organizaţia lor care de mii de ani luptă pentru dezideratul ăla pe care eu l-am văzut scris cu ochii mei, scris la sfârșitul unui film : ,,Va fi o zi când zidurile Ierihonului se vor prăbuşi şi Israel va stăpâni întreg pământul”. A fost un film pe care l-au scos naziştii, hitleriştii, ,,Jud Sűss’’, care arată metodele de conducere şi cele prin care vor ajunge la dominarea lumii evreii, prin exemplul acestui evreu, manevrele lui ca să câştige şi să conducă o cetate. Şi imediat după terminarea războiului a venit replica  americană, bineînţeles, în care Sűss este justificat, nu-i pot nega faptele, pentru că faptele sunt reale, sunt culese din istorie, deci nemţii au avut inteligenţa să nu pună nimic de la ei. Însă au estompat sau chiar au omis unele probleme. Ăştia au estompat problemele politice şi au exacerbat foarte mult o problemă subsidiară romantică, de iubire, de dragoste. Sűss a făcut, de fapt, toate mişeliile pe care le-a făcut, ca să-şi răzbune fata care s-a sinucis dintr-o dragoste nefericită cu un creştin. Filmul dă o justificare umană, foarte emotiva răzbunării tatălui rănit. Şi se termină aşa filmul: ,,Dar va veni o zi când zidurile Ierihonului se vor prăbuşi şi Israel va stăpâni pământul”. Deci atunci ei au dat primul semnal subliniat al puterii pe care deja o căpătaseră.

Ionel Moţa a găsit una din broşurile astea franceze şi a tradus-o imediat în limba română, aşa că noi ca popor am fost printre primii dintre europeni care au avut traducerea… deci Moţa nu putea să fie iertat. A murit pe front, în luptă. Şi atunci Căpitanul a ordonat să se facă un monument în cinstea lor. Românii, care au, întotdeauna, tot felul de botezuri ale lor personale, pentru lucruri, l-au numit ,,baldachin’’, pentru că avea forma asta de baldachin. Monumentul a fost terminat în primăvară şi la foarte scurt timp după ce a fost terminat, s-a iscat o furtună foarte puternică în Bucureşti şi un trăsnet a căzut exact pe baldachin. Baldachinul a ars până în temelie, dar scheletul de metal, adică doi piloni de metal care susţineau crucea din vârf au rămas intacţi, netopiti, nedeformaţi, întregi, aşa cum au fost puşi.

 

Metalul  se topeşte.

 

Sigur, la căldura aia aşa mare, scheletul metalic s-ar fi topit, s-ar fi contorsionat… Și crucea a rămas intactă, nedeformată de flăcările mari de jur împrejur, de jar. Şi atuncea Căpitanul a adunat toate corpurile legionare, câte erau în Bucureşti; a fost prezentî şi camarada noastra care scrie cartea Pe firul amintirilor. Capitanul a ţinut un discurs foarte scurt în care a spus : ,,Eu aşa văd, că va veni un fel de catastrofă care va extermina Mişcarea Legionară, dar va rămâne credinţa. Credinţa stă. Credinţa  nu cade”. Şi ca să se împlinească această proorocie, maica Mihaela, înainte de a muri, şi-a lăsat un testament în care a zis ,,Mulţi ne acuză pe noi că am greşit, că cei care au întemeiat mişcarea au greşit. Nu, n-au greșit. Ei au văzut întunericul care era şi au judecat că aceasta va fi lumina care ne va lumina. Şi deşi am făcut greşeli (n-aveam dreptul să ridicăm vieţi), le-am plătit cu vârf şi îndesat”. Zice : ,,De acum înainte noi suntem ai lui Hristos şi grija noastră este să facem voia Lui”. Credinta a biruit, peste toate ea rîmane mereu neclintită.

 

Şi oricum, probabil, că mişcarea a fost penetrată şi compromisă dinadins.

 

Da, deci exact ce a spus Căpitanul. ,,Credinţa stă, credinţa nu cade”. Aşa că răspunsul la întrebarea pe care mi-aţi pus-o, ce-avem de făcut, e să ne rugăm, să postim şi să încercăm să nu ieşim din poruncile Domnului. Pe cât ne ajută puterile. Eu am zis aşa, o metaforă, că ăsta e felul meu de a scrie şi de a gândi, am zis că trebuie să acoperim cerul cu rugăciuni, ca Dumnezeu să aibă de ce să se uite la noi. Să se uite la toţi violatorii ăştia, la toţi sinucigaşii și disperaţii ăştia, rătăciţii ăştia, cum poate să se uite!?! Privirea Lui curată, cum poate să privească în… demonismul acesta, în lipsa de dumnezeire. Iadul este lipsa lui Dumezeu, de acolo de unde se retrage Dumnezeu este iad şi se vede clar lucrul acesta. Noi alegem mereu ce este rău, alegem mereu ce este dăunător. Ce să ne facă Bunul Dumnezeu? Ne-a trimis pe Fiul Lui ca jertfă supremă şi nici aşa nu am luat aminte! Am fost atâția chemati la jertfe, dar se pare că orbirea lumii merge înainte.

– Va urma –

(foaienationala.ro)

The URI to TrackBack this entry is: https://ortodoxiacaleaceadreapta.wordpress.com/2013/08/20/aspazia-otel-petrescu-codreanu-n-a-avut-nimic-de-a-face-cu-evreii-codreanu-a-avut-de-a-face-cu-maniera-evreilor-de-a-exploata-tara-romaneasca-partea-a-cincea/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: