Aspazia Oțel Petrescu despre Educația legionară (partea a patra)

126881_aspazia-otel-petrescu_w180Şi Mişcarea Legionară cum o vedeaţi? Care era relaţia, legătura, ce activităţi?

Păi eu sunt una dintre adeptele constante ale acestei mişcări, dar a Miscării Legionare, nu a partidului politic legionar. Că sunt două linii, de care oamenii nu ştiu. Era o linie educativă, spirituală, Mişcarea Legionară a Arhanghelului Mihail şi Gavriil şi Garda de Fier, Totul Pentru Ţară (a avut mai multe denumiri) latura politică a luptei legionare. Noi n-am avut nimic de-a face cu lupta, pentru că eram prea cruzi, prea tineri și încă neformați. Noi trebuia să fim educaţi în spirit legionar. Căpitanul, ca vizionar (până şi masonii îl consideră vizionar), asta a și fost, într-adevăr –  şi-a dat seama că n-ai ce să faci, n-ai cum să înnoieşti viaţa unui popor dacă nu-l educi, dacă nu-l creşti în sensul ăsta, dacă nu-i dai o educaţie, dacă nu-l înveţi ce-i aia caracter, ce-i aia onoare, ce-i aia demnitate, ce-i aia hărnicie. Degeaba, n-ai cum să-l schimbi. De pildă, dintr-un beţiv n-ai cum să faci un om normal decât dacă-l convingi că beţia este un lucru rău şi trebuie părăsit. Şi atunci Codreanu a înfiinţat cele două şcoli de educaţie legionară numită mişcare spirituală: Frăţiile de Cruce pentru băieţi şi Cetăţuile pentru fete. Eu am făcut parte din Cetăţuie, am cunoscut, într-adevăr, preceptele de educaţie legionară pe care nu pot să mi le schimb nici azi, nici mâine, nici poimâine, fiindcă sunt perfect creştine, se suprapun perfect pe cele creştine. Cele şase legi pe care noi trebuia să le realizăm în fiecare moment şi în fiecare clipă ne faceau buni creștini și buni români. Dacă nu era cineva care să observe greşeala noastră trebuia noi s-o identificăm, s-o corectăm, s-o pedepsim. Era foarte severă educaţia în Cetăţui. N-aveai voie să fii laş, să fii mişel, să spui minciuni, să furi, să copiezi la şcoală, să-ţi pârăşti colegul. Începând de la lucrurile mici, educaţia mergea până la a realiza, într-adevăr, un om creştin de caracter. Cred c-aţi auzit din memoriile scrise despre principiile educative care ne-au civilizat viata în închisoare. Creștinismul deprins în viața noastră legionară ne-a ajutat. Iisus ne-a întărit și ne-a salvat.

 

Îi vedeam pe tinerii de atunci, chiar mă gândeam citind ce aţi scris şi dumneavoastră şi ce-am mai citit în alte cărţi despre închisorile comuniste, că dacă s-ar întâmpla ceva acum cu noi, cred că am cădea ca muştele. Parcă nu mai suntem atât de puternici cum erau tinerii atunci.

Poate veți nimeri calea așa cum am nimerit-o şi noi. Noi am fost luaţi în plină dezvoltare. Nu eram formaţi. După ani şi ani de trecere prin Cetăţui și prin Frăţii de Cruce, dacă erai, într-adevăr, un om format, treceai, deveneai legionar. Abia atunci deveneai legionar, când treceai toate examenele, toate probele de caracter, de om format într-adevăr. Or noi eram în plină formare, eram generaţia, cum o numim noi, generaţia de la 1948. Coincidenţă: la 100 de ani de la 1848. Ceilalţi erau bonjuriştii, erau masoni şi noi, dimpotrivă, eram antimasoni. Eram foarte lămuriţi cu problema asta, a masoneriei, legionarii erau foarte lămuriţi din punctul acesta de vedere. Ştiau, într-adevăr, că oculta există, că nu e poveste şi că de mii de ani lucrează hotărât şi sistematic pentru realizarea idealului lor. „Va veni o zi când zidurile Ierihonului se vor prăbuşi şi Israel va stăpâni întreg pământul”. Ştiam toate lucrurile astea,  dar eram în plină formare ând am fost chemați în proba de foc.

În închisoare am găsit din oameni vechi, adevărați legionari, formați în spiritul Căpitanului. La noi, de pildă, a fost Lucica Popşor, Sofica Cristescu, care erau din vechea gardă. Erau persoane care au trăit în proximitatea lui Corneliu Zelea Codreanu şi a Nicoletei Nicolescu, care era corespondentul lui Codreanu pe linie feminină. Şi ei ne-au ajutat, ne-au ajutat foarte mult. Ne-au povestit din trecutul lor şi din întâmplările lor noi ne-am tras tăria pe urmă şi convingerea că, într-adevăr, nu suntem pe un drum greşit. Şi asta ne-a legitimat și ne-a dat tărie. Și azi avem exemple de tineri frumoși.

M-au impresionat foarte mult doi tinerei de la colegiu de aici, de la Roman Vodă, avem şi noi un colegiu aici. Şi au venit doi tinerei să-mi ia un interviu, să mă pună pe blogul lor de pe internet. Şi am spus da, eu sunt deschisă absolut la toată lumea. N-am refuzat până acum decât în foarte puţine cazuri. Un timp am refuzat televiziunile pentru că ele fac și o muncă urâtă. Şi am zis să nu mă amestec eu în reclamele lor, dar până la urmă o speaker-iţă de la Realitatea TV m-a corupt, m-a convins că au să spună și adevarul. A venit și mi-a spus: „Pe mine nu mă puteţi refuza, vă rog, un interviu. Eu sunt din Laz”. Laz, comuna în care am dormit eu prima mea noapte de arestată. Şi aşa m-a înduiosat tinereţea ei şi teama că nu va putea să facă articolul care i se ceruse, aşa că am zis hai, să fie. Şi a fost foarte frumos articolul, într-adevăr şi foarte reuşit, foarte frumos l-a făcut şi l-a botezat ea, într-adevăr, foarte frumos: „Și-a învins destinul”. Şi am zis: uite, ce nimerit este! Destinul fiind chemare, înseamnă că, într-adevăr, chemarea aceasta de a face închisoare am făcut-o, am învins-o, am cucerit-o, am ieşit cum trebuie de acolo.

Şi mi-au făcut o surpriză, care a rămas de atunci, de la ei a rămas în casa mea aşa. În chivotul acela este fotografia lui Corneliu Zelea Codreanu. Eu am primit această bijuterie  de la Frăsinei, de la părintele Vlasie şi parintele Valerian, ei mi-au trimis-o. Are în interior un  Christ mic, ca un medalion, în metaloplastie. Cameramanul a plasat fotografia pe care am găsit-o în albumele mele și iată că acolo a rămas.

Oricum aş fi urmărit să văd ce au scos ei din spusele mele, pentru că multe dintre interviurile mele au apărut cu deformări, care m-au supărat, dar nu, fata a lucrat foarte curat, n-a pus nimic de la ea, singurul lucru pe care l-a pus a fost titlul şi a fost foarte frumos, n-am avut ce să obiectez. Şi când a început să dea detalii din icoanele ce le am pe perete, văd dintr-o dată că dă chivotul cu portretul Căpitanului înăuntru. Şi am primit telefoane de la colegi de închisoare: „Mă, dar tu ai curaj că-l pui pe Căpitan chiar acolo, în chivot!” Şi eu am spus: „Nu-i curajul meu”. Dar, fiindcă l-a pus altcineva acolo înseamnă că acolo trebuie să stea.

– Va urma-

(foaienationala.ro)

The URI to TrackBack this entry is: https://ortodoxiacaleaceadreapta.wordpress.com/2013/08/09/aspazia-otel-petrescu-despre-educatia-legionara-partea-a-patra/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: