Aspazia Oțel Petrescu despre întâlnirea cu Părintele Arsenie Boca (partea a doua – Spovedania)

IMG_1594Am ajuns din nou la Sâmbăta. Eu, pregătită pentru marea spovedanie, Zorica, pregătită să intre în mănăstire. În intervalul acesta de timp ea s-a hotărât să intre la mănăstire. Părintele reuşise să-i echilibreze complet sufletul ei foarte răzvrătit, de altfel, ea a avut momente foarte grele, se întreba de ce Dumnezeu i-a dat ei inteligenţa şi talanţii pe care i i-a dat, de vreme ce i-a aşezat într-un trup atât de… eu spun cu toată sfiala lucrul acesta, dar acesta este adevărul – dizgraţios. Zorica arăta dizgraţios. Avea chipul foarte frumos, dar strâmbăturile pe care le făceau muşchii feţei la întâmplare îi dădeau un aspect foarte neplăcut, dezagreabil. Plus, nu mai vorbesc, că mâinile şi picioarele mergeau alandala. Şi ea reuşea, totuşi, să scrie, cu mâinile astea care se mişcau nu cum voia ea, ci cum voiau ele. Şi şi-a dat seama că la mănăstire, într-adevăr, acolo este locul ei, şi pentru asta a fost tot timpul recunoscătoare părintelui Arsenie. Ei, şi am intrat si eu. Nu vă mai spun cum a fost Liturghia de Florii. Venise lume de pe lume, cred cu zecile de mii, nu cu miile, cu zecile de mii erau oamenii. Şi slujba s-a făcut afară, nu în biserică – unde să încapă în biserică atâta nămol!?! În biserică încăpeau câteva sute, cel mult, înghesuiţi unul lângă altul, dar nu zecile de mii care erau. Era o zi de primăvară, în anul acela Paştele era în 2 mai, deci vă puteţi închipui, Floriile erau chiar la sfârşitul lui aprilie, foarte frumos. Arăta dumnezeieşte toată valea aceea. Părintele aranjase grădina extraordinar de frumos, cu ochii de estet, dacă el a făcut Belle-Arte vă puteţi închipui câtă frumuseţe putea să imagineze. Crease două lacuri, unul curgea în celălalt cu o mică cascadă. Lacurile acestea erau o minune. Aveau genţiane pe margini, înflorite la vremea aceea. Genţianele, malurile, se oglindeau în apa albastră care reflecta cerul, apa albastră a lacului, iar malurile care se oglindeau erau mai închise, întunecate, că genţianele sunt indigo, albastrul cel mai închis, indigoul din spectru. Şi aveai impresia că e un ochi imens, albastru, tivit cu rimel mai închis ca să-i dea expresivitate albastrului. Deci un ochi albastru tivit cu un albastru mai închis şi de acolo înainte dealurile, munţii, coclaurile verzi.

Slujba a fost făcută de preoţii de acolo, condusă de părintele Arsenie, dumnezeiască, ce să vă spun. Cântau preoţii, răspundeau teologii, erau studenţii de la teologie, întotdeauna îşi petreceau Săptămâna Mare acolo. Unii mai mergeau a doua săptămână de vacanţă acasă, dar majoritatea acolo îşi petrecea sărbătorile, în preajma părintelui, pentru că era într-adevăr dumnezeieşte, nu o gură de aer duhovnicesc, cum spunea părintele, ci duhovnicie curată. Deci cântau ei, cântau teologii cu vocile lor frumoase, formate, de preoţi viitori, toţi cântau foarte frumos, cântau păsările, se întreceau în triluri, fluierau mierlele, câte un grangur mai punea câte un accent, aşa, mai puternic, simţeai că toată natura se roagă, e în genunchi si se roagă. Nu ştiu, e de neuitat, e ceva sublim… toată lumea era cu lacrimi în ochi. Nu mai spun că la Epicleză, la Sfânta Prefacere, părintele Arsenie plângea. Oamenii spuneau că totdeauna plângea el, când oficia Liturghia şi făcea Sfânta Prefacere întotdeauna plângea, pentru că el vedea aievea Jertfa Mântuitorului, el o vedea. Noi vedem speciile, atât, un agneţ, acolo, o bucăţică de pâine şi ceva vin, dar el vedea cu adevărat Trup şi Sânge şi Jertfă. Şi plângea întotdeauna, dar nu se simţea plânsul lui în voce; vocea era aceeaşi: fermă, vibrantă, o voce nu puternică,  pătrunzătoare. Simţeai cuvintele din rugăciunea lui în coşul pieptului. Toată lumea simţea lucrul acesta. Cu emoţie mare. Şi la Sfânta Epicleză el plângea, i se vedeau doar umerii cum se zguduie. Toată biserica plângea. Lucrul acesta nu se întâmpla totdeauna, dar atunci s-a întâmplat, pentru că eu eram chemată să fiu martora unor întâmplări cu totul excepţionale şi care subliniază slava pe care i-o datorăm lui Dumnezeu ca să am putere să duc ceea ce aveam de dus – 14 ani de închisoare comunistă, care nu era o glumă, vă spun eu că nu era o glumă. Şi, după, seara, la cină, părintele a venit şi mi-a spus: „N-ai să vii la serviciile care se fac” – că practic sunt mai mult zile neliturgice în Săptămâna Mare; sunt slujbe speciale – şi a spus: „N-ai să vii luni, marţi şi miercuri, stai în chilie şi te pregăteşti” – deci m-a consemnat la chilie să-mi fac pregătirea pentru spovedanie – „şi am să-ţi dau rugăciuni pe care să le spui” – mi-a dat, într-adevăr, un canon de rugăciuni pe care eu le-am terminat foarte repede – şi zice: „dacă termini repede, uite, îţi dau să citeşti ceva, dar nu orice”. Şi mi-a dat Cărarea Împărăţiei, cartea care a apărut acum, abia, după ’89. Atunci era în manuscris şi nu era nici scris în întregime la vremea aceea, când am citit-o eu erau numai primele capitole. Şi mi-a subliniat, mi-a spus: „Citeşte mai ales capitolul acesta”. Era capitolul unde părintele analizează foarte profund cum ia naştere păcatul şi cum este pedepsit, chiar dacă ai pocăinţa deplină, desăvârşită. Dacă conştientizezi păcatul respectiv şi faci şi penitenţă pentru el, totuşi eşti pedepsit, ca să fie deplin ridicat. Şi era si păţania împăratului David, care, ca să ajungă la Batşeba l-a trimis pe front pe soţul ei ca să moară acolo şi el să-i poată lua nevasta şi pe urmă cât de rău i-a părut, cât s-a pocăit când şi-a dat seama ce-a făcut, cât şi-a cerut iertare, se vede şi din psalmi tot timpul cât de mult se vaită pe chestiunea asta şi totuşi a fost pedepsit! Pentru că, ce s-a întâmplat cu Abesalom, fiul lui, a fost pedeapsă. Era exact fiul lui şi al Batşebei, care a plătit el, cu viaţa lui, păcatul părinţilor lui, deci un adulter, care era considerat un păcat foarte grav. Şi toate astea în Cărarea Împărătiei sunt extraordinar de frumos analizate şi într-o limbă nemaipomenit de frumoasă. Părintele a zis: „Vezi tu, ca o literată, dacă mai găseşti ceva acolo de îndreptat, îndreaptă”. Ce să îndrept, că totul era aşa de frumos spus…!

Pe urmă am mers la spovedanie, l-am ţinut pe părintele câteva ore. Când am ieşit de acolo, o femeie care a aşteptat după mine mi-a spus: „Vai, domnişoară, eşti atât de tânără, o copilă şi ai aşa de multe păcate..? Ţi-a trebuit ore întregi ca să le spui!” dar la spovedanie, într-adevăr, n-am mai avut nicio frică, nicio laşitate. Am turuit de la început până la final, nici nu ştiu de unde am găsit puterea şi cuvintele şi memoria ca să-mi aduc aminte absolut de toată viaţa mea de până atunci spusă în amănunt părintelui. Părintele nu m-a întrerupt. Pe urmă am aflat că, într-adevăr, părintele nu te întrerupe, te lăsa să spui tu întâi ce ai de spus şi după aia punea întrebări: „Dar aia de ce n-ai spus-o?”, „Dar şi aia ai făcut-o, de ce n-ai spus-o?” Mie nu mi-a pus decât două întrebări, înseamnă că eu am fost exhaustivă în ce mă priveşte pe mine. Deci cele trei zile mi-au ajutat într-adevăr să-mi scormonesc conştiinţa şi să scot de acolo tot ce trebuia scos. Că părintele nu mi-a pus decât două întrebări. A spus: „Tu mi-ai spus că vrei să te călugăreşti”. Şi eu i-am precizat atunci părintelui: „Părinte, să ştiţi că nu mă influenţează Zorica Laţcu. Am avut gândul acesta mai demult”. Şi i-am explicat de ce îl am. Şi i-am spus că totuşi am un pic de îndoială, nu ştiu dacă e bine, dacă nu e bine. Şi i-am spus despre tatăl meu, de ce am fost supărată pe el şi până la spovedania pe care o făcusem n-am fost în stare să-l iert. Şi a zis: „Să-i spui lui taică-tu să vină la mine să stea de vorbă cu mine”. Deci problema îl privea pe tata, nu mă privea pe mine, deci cu tata a vrut să discute şi să-i spună: „Uite, ai făcut una nefăcută”. Iar cealaltă întrebare a fost: „Să-mi spui mie cât de hotărâtă eşti să te călugăreşti”. Şi i-am zis: „Părinte, 99%”. „O! Şi procentul ăla de îndoială cum se traduce?” Şi eu zic: „Părinte, cred că mi-e frică că nu asta e voia lui Dumnezeu, că nu pentru asta m-a scos din nefiinţă, că are altceva de lucru pentru mine şi că eu greşesc impunându-mi punctul de vedere. De-aia şi vă cer sfatul. Cred că cel mai înţelept ar fi să zic Doamne, fie voia Ta! Dar eu aş dori foarte mult ca voia lui Dumnezeu să fie asta, ca eu să intru în mănăstire”. Părintele a zâmbit, pentru prima oară a zâmbit de când a tot vorbit cu mine  şi a spus: „Păi, măi copilă, procentul tău de îndoială valorează cât cele 99 de procente de certitudine, pentru că asta este esenţial. Îmi pare bine că tu ai conştientizat că Dumnezeu nu ne aduce degeaba în lume. Fiecare dintre noi are o misiune; unii îi zic destin, alţii îi zic karma, alţii nu mai ştiu cum îi mai zic, noi, creştinii, îi zicem chemarea lui Dumnezeu”. Deci în momentul când tu esti procreat, o lumină pleacă din inima Părintelui Ceresc şi înnobilează creatura care s-a format. Deci pruncul este viu şi matur, matur în tot ceea ce Dumnezeu a pus în el din acel moment. Deci, dacă aruncaţi un copil foarte repede afară, aţi aruncat un adult, aţi omorât un om matur, matur din punct de vedere al chemării în planul de mântuire al lui Dumnezeu. Deci el are deja acolo locul lui hotărât, ce trebuie să facă. Din momentul în care tu, cu voia ta de om l-ai exclus din acest plan, Dumnezeu trebuie să aducă pe altcineva în loc, ca să completeze golul pe care l-ai făcut. Deci strici planul de mântuire general, al dumnezeirii, şi omori în acelaşi timp pe cel care trebuia să ducă la îndeplinire acest plan.

-Va urma –

(foaienationala.ro)

The URI to TrackBack this entry is: https://ortodoxiacaleaceadreapta.wordpress.com/2013/07/29/aspazia-otel-petrescu-despre-intalnirea-cu-parintele-arsenie-boca-partea-a-doua-spovedania/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: