Serafima

Pentru că ieri l-am prăznuit pe Sf. Serafim:)

Vizionare cât mai plăcută!

 

Published in: on 03/01/2016 at 16:19  Lasă un comentariu  
Tags: , ,

Conferința: Istoria necunoscută a românilor – între trădare și eroism

Câteva recomandări de suflet

 

 

 

 

 

 

Înregistrarea conferinței Ortodoxia și artele marțiale + recomandare carte

 

Profit să-ți recomand o carte, pe care o poți citi și online: Sun Tzu Arta războiului. It s a must! http://www.vistieria.ro/carti/istoria_universala/arta_razboiului.pdf

 

Cedry2k- Sfinții închisorilor

Ascultă versurile!

 

 

 

 

Ortodoxia și artele marțiale

m1779Părintele MIHAI­ ANDREI ALDEA lansează cartea “ORTODOXIA ŞI ARTELE MARŢIALE”, în cadrul conferinţei cu aceeaşi tematică, pe care o va susţine în Aula Magna a Facultăţii de Drept din Bucureşti, pe 16 octombrie începând cu ora 20.00.Graţie caracterului surprinzător şi provocator al ideilor exprimate şi argumentării de o logică desăvârşită, lansarea volumului “ORTODOXIA ŞI ARTELE MARŢIALE” este aşteptată cu interes, în egală măsură de teologi şi de laici, de practicanţii artelor marţiale, de pasionaţii de istorie şi de alte grupuri, fie că sunt pro sau contra acestor discipline.

În lucrarea pe care o lansează şi în conferinţa pe care o va susţine MIHAI­ ANDREI ALDEA – un vorbitor şi autor surpriză, aduce în prim plan perspective diverse şi provocatoare asupra sportului, istoriei, etnologiei, artei militare, culturii şi teologiei.

Părintele MIHAI ­ANDREI ALDEA încântă auditoriul prin prezentarea captivantă, limbajul uimitor de accesibil, logica argumentaţiei şi nivelul cultural foarte înalt. Iar lucrarea ce va fi lansată joi 16 octombrie uimeşte la fiecare pagină, prin faptele prezentate, dar şi prin concluziile care pot sparge multe prejudecăţi şi stârni dispute aprinse.

Curajul părerilor, rigoarea argumentaţiei şi frumuseţea expunerii îl fac pe Părintele MIHAI­ANDREI ALDEA plăcut publicului şi, totodată, îi asigură poziţia unui preopinent vrednic de respect.

Personalitate plurivalentă, Părintele MIHAI­ ANDREI ALDEA este absolvent al Facultăţii de Teologie Ortodoxă, specializarea Bizantinologie. Şi-­a luat doctoratul în etnologie şi folcloristică, în cadrul Academiei Române, la Institutul Naţional de Etnologie şi Folclor şi este autorul a numeroase articole, eseuri, studii şi cărţi. Din această ultimă categorie menţionăm: lucrarea teologică „Lumina Adevărului,” volumul de poezii „Zboruri”, compendiul de studii etnologice, istorice şi teologice „Zbor prin vremi,” dar şi romanul fantasy „Cei trei şi Pădurea cea Mare”, apărut în două ediţii, drept primă parte din saga „Drumul spre Vozia.”

Conferinţa “ORTODOXIA ŞI ARTELE MARŢIALE” este organizată de Asociaţia Tinerii Creştin Ortodocşi şi Asociaţia Culturală Kompas.

Intrarea este liberă.

 

 

Cartea Împărtășirii – Nicolae Steinhardt

,, N. Steinhardt constată că opera lui Caragiale a fost citită pînă acum (1975) în două chei. Una „stîngistă”, care supralicita critica burgheziei, a viciilor şi a regimului ei politic; cealaltă, „naţionalistă” (N. Grigorescu, Iorga, Lovinescu, N. Davidescu), care-l blama pe scriitor pentru pretinsa „ură” faţă de neamul său. Între aceşti doi conu’ Iancu, ateul revoluţionar şi „ocupantul fanariot”, N. S. introduce „a treia posibilitate”: un Caragiale profund creştin, creatorul unei lumi în care „atmosfera generală…e blîndeţea, stîlp al creştinismului” (p. 83). Teza, prin radicalismul ei, e surprirnzătoare.

Un Caragiale mioritic şi ortodox, deci. De ce? Pentru că lumea sa n-a atins încă „machiavelismul absolut” (J. Maritain), e „încă plină de valori umane şi creştine” (p. 21), e „lumea minunată a echilibrului românesc” (p. 25), situată sub semnul iertării şi al toleranţei. Nu e lumea arhi­pragmatică a Occidentului protestant (Max Weber), „bolnăvicios obsedată de bani şi clipe” (p. 28; asta cred că i-ar plăcea grozav lui Petru Dumitru, care mi se plîngea de Occidentul cel „pustiu şi duşmănos” –­ „gheţăria iadului, inimi împietrite”, p. 36, îi fură gîndul N.S. – în care n-a mai regăsit tihna taclalei româneşti). Nu e nici lumea slavă a deznădejdii anxioase, nici cea asiatică a nepăsării ataraxice. Este, crede N.S. (odată cu Noica, alt mefient faţă de riturile şi ritmurile Apusului) un tărîm aflat „într-un punct de aur al cumpănirii” (p. 28), cu calităţile Estului şi Vestului deopotrivă şi fără cusururile niciunuia. Oamenii lui ar fi „pătrunşi de un creştinism nesolemn şi neştiut, un creştinism latent” (p. 39), care primesc cu „sănătos relativism” (p. 29), à la légère°, orice idee sau teorie, aşa cum vrea Cioran. De aceea, caracteristic românescului, intra- sau extra­caragialian ar fi „hatîrul”, concesia, „lanţul slăbiciunilor” (o spune şi M.I., p. 71), compromisul, aranjamentul”. (pruteanu.ro)

 

Aș putea spune multe despre această cărțulie, care face parte din acea listă de cărți pe care trebuie să o citești dacă te numești creștin și român, însă tot autorul ei o spune mai frumos: N. Steinhardt a  fost ,,într-o lume în care când doi oameni grăbiți (lucru rar) se ciocneau pe stradă își duceau instinctiv și simultan mâna la pălărie pentru a-și cere scuze; în care când intrai la un restaurant plin și cereai voie să te așezi la o masă parțial ocupată, ți se răspundea de îndată cu un gest de poftire și un zâmbet îmbietor; în care negustorului căruia i s-ar fi oferit un câștig de zece ori cât cel realizat pentru un obiect pe care îl vânduse pe cuvânt, nici nu i-ar fi trecut prin gând că ar putea să-l dea altcuiva decât cumpărătorului dintâi la prețul stabilit verbal; în care ofițerul se simțea degradat și nefericit dacă-și lovea subalternul; în care nici ultimul dintre ticăloși n-ar fi căutat ceartă unui vecin sau unui cunoscut; în care cafeuța și chiseaua cu dulceață erau aduse oricând și pentru oricine cu gesturi de oficiere a sacrului rit al ospitalității; în care denunțul ținea de lumea închipuirii ca balaurii și ielele; în care mânia, răzbunarea, ba și stricta dreptate se dădeau rușinate înapoi în fața vorbelor pentru Dumnezeu…în care dreptatea ocupa un loc inferior echității și omeniei; în care oamenii își surâdeau la tot pasul, iar binele unui nu-l supăra pe celălalt, care și-l căuta pe al său…”. Aceasta era lumea românească, aceștia erau Românii, acestea toate noi le-am pierdut…

 

Lectură cu folos!

 

 

Ridică privirea

Cancerul, dragostea mea

 

Published in: on 17/05/2014 at 12:51  Lasă un comentariu  
Tags: ,

Recomandare carte: Viața Sfântului Simeon cel dăsculț și cu o singură haină

vasilios_bacoianis_arhim-viata_sfantului_simeon_cel_desculi_si_cu_o_singura_haina-6463Pe tot parcursul cărții am avut impresia că viața Sfântului nu a fost reală. De ce? Să fie din puțina mea credință? Nu pot spune c-am citit multe vieți ale Sfinților, însă de fiecare dată când am citit viața unui Sfânt m-am minunat, dar nu am avut această impresie că citesc o poveste. Mare e Dumnezeu întru Sfinții Săi!

 

Iată o mică descriere a cărții:

Sfântul Simeon „cel desculţ şi cu o singură haină” a trăit în Grecia secolului al XVI-lea, sub călcâiul greu al cuceritorilor otomani, care cunoşteau atunci clipele lor cele mai glorioase. La acest ascet neobişnuit, asprimea extremă a nevoinţelor (a purtat o singură rasă până la moarte, umblând desculţ fără a ţine seama de drum şi de anotimp) se îmbina cu tactul şi delicateţea sufletească proprii Ortodoxiei celei mai autentice. Fiind unul dintre mărturisitorii şi dascălii care au păstrat aprinsă făclia credinţei în cele mai grele vremuri ale Greciei, a ştiut să propovăduiască şi să transmită învăţătura creştină stârnind chiar respectul şi admiraţia cuceritorilor musulmani. Istoria sa plină de peripeţii şi de întâmplări minunate oferă exemple de atitudine creştină pentru tot felul de împrejurări ale vieţii.

 

Lectură cu folos!