Nimic nu putem face fără Dumnezeu

În urmă cu trei ani şi jumătate am aflat că am o formă de hepatită şi că ficatul meu este foarte afectat din cauza aceasta. Vestea mi-a răscolit toate planurile făcute până atunci, pentru care trebuia să am o sănătate de fier. Mai târziu mi-am dat seama că erau gânduri deşarte şi că nimic nu putem face fără Dumnezeu.

Trecusem şi printr-o operaţie provocată de greşeala unui medic care mi-a făcut puncţia hepatică. În noaptea dinaintea accidentului de puncţie am avut un vis în care eu eram culcată pe un pat şi mai multe obiecte ascuţite zburau spre mine. Eu trebuia să strig încontinuu rugăciunea Tatăl Nostru, dacă mă opream o secundă, un cuţit venea şi mă tăia. M-am trezit îngrozită, dar nu am înţeles că trebuie să mă rog. A doua zi s-a întâmplat accidentul. Nu ştiam ce voi face, eram foarte deprimată, aveam sentimentul că totul s-a prăbuşit în jurul meu, dar ceva îmi spunea că trebuie să fie o ieşire, doar să am răbdare.

Dezlegarea acestei situaţii a început într-o zi când, mergând spre casă, m-a strigat o fostă colegă de facultate. Nu o văzusem de cinci ani. Mai târziu această colegă mi-a devenit naşă de cununie. Mergea să se închine Sfântului Nectarie, ale cărui moaşte se află la Mănăstirea Radu Vodă şi m-a întrebat dacă nu vreau să merg cu ea. Nu auzisem de Sfântul Nectarie, nici de Mănăstirea Radu Vodă. În acel moment nu am putut să merg, colega mea însă mi-a spus că pot veni a doua zi, când se slujea Sfântul Maslu.

Am venit a doua zi, am stat la slujbă şi m-am rugat tot timpul Sfântului Nectarie să mă ajute. Timpul a trecut foarte repede. Atunci am simţit că mi se deschide un drum nou şi că numai acolo, în biserică, voi găsi înţelegere şi bucurie, doar că trebuie să mă rog. La scurt timp după acestea, de ziua Sfântului Dimitrie Basarabov, o prietenă m-a chemat să ne închinăm la moaştele sfântului. Am ajuns la zece seara, ea era deja acolo cu încă doi prieteni, un băiat şi o fată. Am stat la coadă toată noaptea, am vorbit, chiar a fost foarte vesel datorită băiatului – care avea să fie viitorul meu soţ. Dimineaţa în zori am plecat bucuroasă şi împăcată. Am hotărât să ne întâlnim a doua zi. Întâlnirile cu el îmi aduceau linişte sufletească şi am avut convingerea că pe el îl căutam. După şase luni, ne-am căsătorit. A fost o nuntă foarte frumoasă.

În lupta mea cu virusul hepatic, am făcut un tratament de un an de zile, iar la ecografia de după tratament, doctoriţa mi-a spus că s-ar putea să am ciroză sau cancer şi că trebuie făcute alte analize. M-am rugat împreună cu soţul meu Maicii Domnului, Sfântului Nectarie şi Sfintei Matrona din Moscova. Analizele au arătat că nu era nici una, nici alta. Duhovnicul meu mi-a spus că mi s-a întâmplat asta pentru că trebuie să trec într‑o nouă etapă a vieţii mele duhovniceşti. Am învăţat că mândria este cel mai mare pericol şi că smerenia este o putere şi nu o slăbiciune, cum credeam mai demult. După şase luni am rămas însărcinată.

În timpul sarcinii, doctoriţa a fost mai îngrijorată decât mine de ce mi se putea întâmpla. Dar totul a decurs uşor, inclusiv naşterea prin cezariană. Acum avem o fetiţă minunată, darul nostru de la Dumnezeu, care ne bucură şi ne înfrumuseţează fiecare clipă a vieţii noastre.

Acum două săptămâni, analizele pe care le-am făcut au arătat că boala nu a evoluat. Îi mulţumesc Sfântului Nectarie pentru toate minunile din viaţa mea, de când s-a milostivit să mă ajute şi să-mi arate unde este.

 (Angela Voicilă)

(Fragment din Sfântul Nectarie – Minuni în România)

Sfântul Nectarie este cu noi astăzi şi de-a pururi

Am scris şi eu câte ceva despre felul în care îşi face simţită prezenţa în viaţa noastră acest sfânt minunat, Sfântul Nectarie.

Acum trei ani mă aflam aproape de Dealul Patriarhiei. Ieşisem de la serviciu, era o toamnă caldă şi nu ştiu ce m-a făcut să trec pe lângă şirul credincioşilor veniţi să se închine la moaştele Sfântului Dimitrie. În anii anteriori mi se părea că e inutil să stai cu orele la rând doar ca să săruţi nişte moaşte pe care, trăind în Bucureşti, le poţi săruta oricând.

Şi, cum mă învârteam eu pe la poalele dealului, aud cum mă strigă o cunoştinţă care an de an stătea cu orele să se închine la sfântul ocrotitor al Bucureştiului. M-am aşezat lângă ea, am început să vorbim de una, de alta, am citit şi Acatistul Sfântului Dimitrie. Şi, deodată, prietena aceasta zice: „I-am spus şi Angelei să vină la sfintele moaşte!”

Pentru că eram interesat de noi cunoştinţe, am cerut amănunte despre Angela. Mai târziu, când s-a înserat, a venit şi ea să ni se alăture. Prima dată, mi s-a părut o fată foarte frumoasă. La a doua privire, mi s-a părut o femeie liniştită, cu un evident echilibru interior. Un gând mi-a pătruns în minte transformându-se într-o veritabilă obsesie: la cât e de frumoasă în interior şi în afară nu are cum să nu aibă un prieten!

Eram proaspăt despărţit de o fată cu care nu mi se potriviseră paşii. Sfântul Ioan Gură de Aur spune în omiliile sale maritale că soţul şi soţia trebuie să meargă în acelaşi ritm spre Hristos. Nouă nu ni se potriviseră ritmurile. Şi am început să fac glume, doar, doar îi voi stârni interesul Angelei. Aşa am petrecut douăsprezece ore împreună. Am ajuns la racla cu moaştele sfântului şi acolo un călugăr care mă cunoştea mi-a zis că a văzut-o pe fosta mea prietenă îmbrăcată în monahie. Aşa se face că la acelaşi rând au stat fosta prietenă şi viitoarea mea soţie.

Mai târziu mi-am dat seama că pe Angela o ştiam de la Mănăstirea Radu Vodă, unde obişnuiam să merg. După un an ne-am căsătorit. A fost o nuntă minunată. Când am văzut pozele m-am mirat că în nici una nu am ieşit nefotogenici. Nu că aş fi eu unul fotogenic, dimpotrivă! După doi ani şi ceva am primit în dar de la Domnul un copil – pe Miriam. Schimbările acestea, care mi-au modificat portretul interior, îl au în centru pe Sfântul Nectarie. Înainte să o cunosc pe Angela, din când în când, citeam acatistul lui cu gândul că o să-mi dăruiască o soţie bună, potrivită mie. Contează mult şi cum e scris un acatist. Cel al Sfântului Nectarie este unul dintre cele mai frumoase: simţi cum fraze întregi îţi mişcă inima.

Tot în apropierea moaştelor sfântului l-am cunoscut pe duhovnicul meu, un om neobişnuit, care a vorbit inimii mele pe limba ei. Când ne-am cunoscut, Angela m-a avertizat că suferă de o formă gravă de hepatită. Asta însemna că în viitor starea ei se putea agrava. Exista şi riscul ca fiica noastră, Miriam, să moştenească virusul hepatic. Am hotărât că vom face, în conlucrare cu Domnul, un copil. Angela citea în fiecare seară Acatistul Sfântului Nectarie. Acesta a fost un semn în plus din care am înţeles că sfântul ne va ajuta.

Un alt semn a fost credinţa pe care am simţit-o în adâncul sufletului că, în ciuda aparenţelor şi a pronosticurilor medicilor, totul va fi bine. Angela a născut-o pe Miriam în patruzeci şi cinci de minute. M-a mirat că a putut să dialogheze cu noi imediat după operaţia de cezariană. Înainte de naştere am putut să fac diferenţa dintre o rugăciune profundă şi una superficială. M-am rugat pentru Angela şi Miriam cu toţi muşchii încordaţi, cu toate motoarele fiinţei mele rulate la maxim. Mă simţeam ca o stâncă, aşa cum s-ar simţi ea, dacă s-ar putea percepe din interior: certitudinea că Domnul este milostiv şi de-a pururi milostiv cu noi îmi ieşea prin toţi porii.

În timpul celor patruzeci şi cinci de minute de foc stăteam cu mama mea, fratele Angelei şi cu mama-soacră într-o stare de sentimente amestecate: nerăbdare, nădejde susţinută prin rugăciuni scurte – către Sfântul Nectarie, Cuvioasa Matrona din Moscova, Sfântul Ioan Maximovici, Părintele Ilie Lăcătuşu (pentru că maternitatea în care Angela a născut se află în apropierea cimitirului unde este îngropat acest mărturisitor al lui Hristos), dar şi teamă.

O altă minune a fost că Miriam a avut trei kilograme două sute la naştere. Nu mă aşteptam să fie aşa grăsuţă, ştiind că eu am fost o miarţă la naştere (am avut două kile opt sute) şi nici mămica ei nu e corpolentă.

Acum, Miriam are şase luni şi i-au ieşit trei dinţişori de care e foarte preocupată. De curând Angela şi-a făcut analizele care i-au ieşit bine. Mai mult decât atât: Sfântul Nectarie a stopat evoluţia bolii ei. Ţine virusul în şah. Noi nădăjduim într-o vindecare totală.

Sper ca toţi cei care primesc ajutor de la Sfântul Nectarie de Eghina să înmulţească mărturiile despre el!

 (Ciprian Voicilă)

(Fragment din  Sfântul Nectarie – Minuni în România)

 

Câteva recomandări

Calea spre fericire. Scrisori trimise din închisoare de Sfântul Valeriu Gafencu. O poţi citi online: http://www.scribd.com/doc/8627743/Valeriu-Gafencu-Calea-Spre-Fericire-Scrisori-Trimise-Din-are-Celor-Dragi

 

Micul Pateric povestit şi ilustrat pentru copii de părintele Savatie Baştovoi.

 

 

 

 

 

 

Sfaturi pentru o educaţie ortodoxă a copiilor de azi.

Maica Magdalena de la mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul, Essex, a stareţului Sofronie — ucenic al Sfântului Siluan — a realizat un minunat îndrumar pentru toţi părinţii ortodocşi. Acest mic volum cuprinde tot ce este necesar pentru educarea creştinească a copiilor într-o familie ortodoxă de astăzi. Servindu-se de un limbaj simplu, maica Magdalena arată cum dragostea şi încrederea dintre părinţi şi copii pot fi hrănite şi menţinute de la naştere până la vârsta maturităţii, mai cu seamă de-a lungul anilor dificili ai adolescenţei. O atenţie specială e acordată rolului preotului dintr-o parohie, sfaturilor pe care acesta le oferă deopotrivă copilului şi părinţilor. Prezenţa întregii familii la slujbele religioase şi dragostea întru Hristos oglindită în primirea cu vrednicie a Sfintelor Taine, precum şi viaţa de rugăciune din faţa icoanelor din casele noastre sunt elementele indispensabile ce susţin educaţia creştină a copiilor. Este interesant de notat că maica Magdalena se ocupă şi de inevitabilele influenţe exterioare. puterea şi influenţa televiziunii sau a muzicii pop sunt abordate şi ele cu sfaturi precise adresate părinţilor, astfel încât aceştia să-şi poată îndruma copilul spre relaţii mai bune, în înţelegere reciprocă, pentru a nu le pune în primejdie credinţa. Scrisă cu limpezime şi cu multă dragoste, această carte ar trebui să treacă prin mâinile tuturor celor interesaţi de formarea spirituală a copiilor ortodocşi în dificilul context al lumii de astăzi.

Lectură cu folos!

Recomandare: ,,Mărturisitorii din închisorile comuniste. Minuni. Mărturii. Repere”

Volumul conţine relatări ale unor minuni săvârşite de noii mucenici de la Aiud, precum şi materiale legate de cinstirea sfinţilor închisorilor. O poţi descărca de aici: http://www.sfintii-inchisorilor.ro/2010/12/16/un-cadou-pentru-craciun-volumul-marturisitorii-in-format-doc/

Lectură cu folos!

,,Jurnalul fericirii” – Nicolae Steinhardt

O carte ce trebuie citită, o carte a fericirii pe care ţi-o recomand cu drag. E minunată!

Fragment din ,,Jurnalul fericirii:”

,,Să ieşim din noi, să nu ne gâdim la noi.

Şi să fim nepăsători la ale lumii.

Să considerăm fericirea drept prima noastră datorie.

Şi să nu uităm că prima datorie a creştinului este să ştie a suferi.

Să fim curajoşi şi îndrăzneţi.

Şi să fim blânzi şi smeriţi cu inima.

Să nu scoatem sabia.

Şi totuşi să fim ai Unuia care n-a venit să aducă pace pe pământ, ci sabie şi foc; dihonie şi despărţire între fiu si tată, între fiică şi mamă, între noră şi soacră.

Să nu ţinem la viaţă, să fim oricând gata s-o jertfim, defăimând deşertăciunile.

Şi să avem drept scop suprem dobândirea vieţii veşnice.

Să nu căutăm mântuirea în moarte sau neant, ci păstrând modesta condiţie luptătoare a omului.

Şi să ne purtăm ca prinţii, să fim desăvârşiţi, să ne îndumnezeim.

Să vedem în creştinism reţeta perfectei fericiri.

Şi totodată doctrina torturării fiinţei de către un Creator hotărât să ne vindece de ale lumii.”

Cartea poate fi citită online la adresa: http://cartielectronice.blogspot.com/2010/05/citeste-online-jurnalul-fericirii-de.html

Lectură cu folos!

Cuviosul Paisie Aghioritul – Patimi şi Virtuţi

O serie de sfaturi și recomandări ale cunoscutului părinte duhovnicesc din Sfântul Munte Athos, rostite cu dragoste și compasiune. Cartea este împărţită în două: 1. Patimi şi 2. Virtuţi. Părintele Paisie răspunde cu drag la întrebările legate de patimi sau virtuţi. Cartea este uşor de citit, mai ales că părintele nostru drag ne dă şi pilde pentru a înţelege mai bine.

 Acest cuvânt al părintelui pe care îl regăseşti în carte ne este de folos în perioada postului: ,,Iubire de sine este şi dorinţa de a mânca sau a se odihni cineva mai mult decât îi este necesar. În mod normal, trupului trebuie sã-i dãm numai ceea ce are nevoie. Un lucru este dorinţa şi alt lucru este nevoia. Un lucru este sã vreau sã mulţumesc trupul şi alt lucru este sã-i dau trupului ceea ce are nevoie. Sã presupunem cã am înaintea mea douã mâncãruri cu aceleaşi vitamine, dar una dintre ele este mai gustoasã decât cealaltã. Dacã o prefer pe cea mai gustoasã, asta aratã iubirea de sine. Dacã însã nu am poftã de mâncare, deoarece sunt bolnãvicios  şi o prefer pe cea mai gustoasã ca sã o pot mânca, acest lucru înseamnã discernãmânt. Trupul, „vameşul cel rãu” (vezi Paladie, Episcopul Elenopolului, Istoria Lausiacã),  aşa cum spunea Avva Macarie, poate cere mai mult, cãci organismul este aşa cum îl obişnuieşti. Când omul are stomacul micşorat, atunci se poate înfrâna cu uşurinţã. Altminteri, devine rob stomacului, cãci şi acesta, mãrindu-se, simte nevoia sã se umple. De pildã, unul care este foarte gras; acesta, cu „magazia” pe care şi-a fãcut-o, simte nevoia sã mãnânce cel puţin o jumãtate de miel ca sã se sature, iar apoi sã bea şi douã bidoane cu apã. În trecut, oamenii aveau un organism puţin mai puternic, dar se sileau şi pe ei înşişi. Hagi- Gheorghe dãdea în fiecare zi cãlugãrilor sãi puţinã miere şi nucã (Obştea Stareţului Hagi-Gheorghe avea rânduiala postului neîncetat –vezi Cuviosul Paisie Aghioritul, Bãtrânul Hagi-Gheorghe , Ed. Evanghelismos, 2006). Şi erau copii de 15 ani, aflaţi în perioada de creştere, dar aveau şi creşterea duhovniceascã. Astãzi pãtrunde în minte o logicã lumeascã: „Sã nu posteascã copiii, ca sã nu se îmbolnãveascã. Sã nu le lipseascã copiilor nimic, ca sã nu le fie greu”. Şi în cele din urmã duc o viaţã nefericitã, dorindu-şi mereu fripturi. Dar nici aceasta nu le ajutã la nimic. Dacã te bucuri când nu mãnânci pentru dragostea lui Hristos, atunci te hrãneşti. Dacã pentru dragostea lui Hristos preferi mâncarea lipsitã de gust în locul celei gustoase, atunci din mâncarea fãrã gust Îl guşti pe Hristos. ”

Lectură cu folos!

Iannis cel nebun pentru Hristos

Povestirea se refera la un nebun pentru Hristos, care a trait in zilele noastre intr-unul dintre cartierele necunoscute si marginase ale Atenei, intr-un cartier unde usile oamenilor erau zavorate cu strasnicie pentru aproapele, iar viata curgea monoton, in limitele cunoscutului dispret fata de om, ale slavei desarte si nepasarii fata de celalalt, dovada a stapanirii patimilor egocentrice.

Lectură cu folos!

Recomandare: ,,Flori din Gradina Maicii Domnului” Cuviosul Paisie Aghioritul

http://www.scribd.com/doc/2160122/Paisie-Aghioritul-Flori-din-Gradina-Maicii-Domnului

Lectura cu folos!

Cuviosul Alexie, Staretul zavorat de la Schitul lui Zosima

 Aceasta carte am cumparat-o deoarece imi placea cum suna titlul, nicidecum c-as fi stiut despre cine e vorba. Dar cum nimic nu e intamplator, a randuit Dumnezeu sa cunosc  inca unul dintre Sfintii Sai! Slava Lui! Citind aceasta carte te va impresiona viata Sfantului, simplitatea, dragostea Parintelui. M-au impresionat multe fapte din viata Sfantului, una dintre ele era felul in care spovedea. Staretul putea sa se apropie de pacatosul care se pocaia cu atata dragoste si respect, incat acesta avea toata increderea ca se va curati in interior de toata murdaria si o va lasa la picioarele parintelui.

In mijlocul framantarilor veacului, Imparatia lui Dumnezeu ni se arata vie si calda, imbietoare si apropiata, stralucind prin vasele de lut ale oamenilor purtatori de Duh Sfant. Cand ispitele si durerile omenesti se inmultesc, prin Sfintii Sai Hristos este intre noi, purtandu-ne poverile si alinandu-ne suferintele.
O dovada vie este viata Sfantului Alexie Soloviov.
Schimnic si lucrator iscusit al rugaciunii inimii, povatuitor cu ungere de Sus si vestitor al mangaierilor si mustrarilor dumnezeiesti, nascand in dureri duhovnicesti odrasle proslavite ca Sfanta si Cuvioasa Mucenita, Marea Ducesa Elisabeta, la doua mii de ani de la Nasterea lui Hristos a fost canonizat sarbatoreste de Biserica Ortodoxa Rusa, marturisind omenirii patimitoare din mileniul care incepe vestea cea buna a Domnului:
Veniti la Mine, toti cei osteniti si impovarati, si Eu va voi odihni pe voi.

     Lectura cu folos!

Danion Vasile – ,,Fetele apostaziei”

Cartea de faţă a apărut, cu ani în urmă, cu titlul Dărâmarea idolilor – Apostazia New Age. De ea s-au arătat interesaţi mai ales cititori care, ducând o viaţă creştină jertfelnică, au înţeles necesitatea de a lua atitudine împotriva ereziilor vremurilor noastre. Unele persoane, după citirea cărţii, mi-au atras atenţia că titlul li se pare nepotrivit, că nu oricine e interesat să dărâme idolii, dar să se ferească de apostazie ar trebui să ştie toţi. Aşa că m-am conformat sugestiei acestora. Conţinutul însă a rămas acelaşi.
Iată un exemplu de mărturie apostată, cea a decanului James Park Morton, slujitor la Catedrala Episcopaliană Sfântul Ioan Divinul din New York: „La Rusalii am invitat principalul rabin din New York, abatele comunităţii Zen, un hindus – Satchitananda, un in¬dian din America şi imamul şef al moscheii. Ne-am aşezat toţi în jurul altarului şi ne-am rugat pentru pace, fiecare în felul nostru. Pe urmă, am primit toţi împăr¬t㬺a¬nia. Unii membri din biserică mi-au zis: «Dar cum puteţi să faceţi aşa ceva? Ei nu ştiu măcar ce primesc!» Eu le-am zis: «Ei bine, nici eu nu ştiu de-adevăratelea ce primesc…»”
Astfel de slujbe inter-religioase se vor înmulţi şi, prin confuzia întreţinută de mass-media, vor avea din ce în ce mai mulţi simpatizanţi. Iată de ce am considerat că e foarte important să ofer cititorilor o perspectivă tradiţionalistă asupra devierilor de la adevăr, din ce în ce mai ramificate şi mai subtile…

Lectura cu folos!